Interviurile Glare

Interviu in pauza impusa – „Artele nu pot fi doborate de un virus”

*dialog cu muzicianul Vasilica Stoiciu Frunza, conferentiar universitar la Universitatea Nationala de Arte “George Enescu” din Iasi

Uvertura

– Traversam o perioada dificila, care a afectat toate domeniile si a obligat institutiile de spectacole sa „mute” salile in mediul online. Demersul pare sa fi prins la public. Cum vedeti finalitatea acestei initiative? Credeti in perenitatea acestei idei?

– …daca la inceputul lunii martie mi-ar fi spus cineva ce si cum vom trai peste cateva zile as fi spus ca suprarealismul nu si-a atins limitele, Sau ca este gluma unei minti ratacite. Si iata! Frica si boala pun la incercare planeta. Singura obligatie a fost sa se opreasca aproape tot, implicit sa se inchida usile institutiilor culturale pentru toata lumea. Am senzatia stranie a unui stop-cadru socant, greu de acceptat, impus de ceva nevazut care a venit sa faca ordine pe planeta fara invitatie, fara sa ceara voie. Indiscutabil, mijloacele electronice pe care le avem acum la dispozitie sunt extraordinare, spre folosinta incredibila cu ceva timp in urma, in cele mai diverse domenii. De la inceputul „noii vieti” am apreciat eforturile profesorilor de a tine elevii si studentii, pe cat posibil, aproape de scoala. Am sesizat ca, unde a fost posibil, s-a produs repede o forma de adaptare pentru invatamant la distanta, ocazie in care, cine are cu ce, cine respecta disciplina specifica, si-a descoperit noi abilitati de comunicare online. In domeniile artistice, situatia nu a impus nimanui obligatia de a „muta” salile in mediul online.

A fost si este, nu stim pentru cat timp, o solutie de mare avarie. Artele nu pot fi doborate de un virus. Cum sa nu fii suport sufletesc si intelectual pentru cei care, la cele mai diverse varste, traiesc cultural, isi exploreaza valentele? Cum sa nu oferi emotie pentru emotii mai ales in timpul unui razboi „incoronat” in care oamenii se iau la tranta cu…ceva. George Enescu a cantat soldatilor. Nicolae Grigorescu a pictat pe front. Acum, prin mijloace tehnice, artistii pot intra in case cu blandete sa aduca mesajul superior al vietii prin muzica, teatru, dans, poezie…Dupa cum se stie, aceasta practica nu este noua. Sunt decenii de cand oricine poate sa-si puna acasa un cd, un dvd, poate intra de youtube si are cea mai buna muzica, cei mai buni artisti, cele mai impresionante spectacole de oriunde. In zilele pe care le traim mai original este insa si un alt aspect pe care il luam in considerare. Artistii contemporani nu vor, nu au de ce sa fie dati uitarii si isi fac simtita prezenta prin tot felul de formule care mai de care mai originale, de la dans in bucatarie, pe hol sau in gradina, pana la orchestre care incearca sa cante separat, dar impreuna.

Sigur, ca orice lucru nou, acest tip de expunere poate fi atractiv, amuzant chiar, dar deja, dupa o luna si jumatate de izolare, efectul incepe sa se epuizeze. Repetitiva si lipsita de conditii de performanta – din contra, in doze prea mari, poate fi nociva – initiativa nu poate deveni o categorie artistica de lunga durata, se va epuiza de la sine.

Actul I – „Se instaleaza o capcana periculoasa, cea a nivelului minim de emotie”

– Pe de alta parte, publicul are acces si la biblioteci importante din lume, poate vizita muzee importante, se poate bucura de spatii expozitionale la care altfel ar fi avut cu greu acces. E un mod de educatie, dar oare nu pot aparea greseli in lipsa unor mentori, a unor indrumatori? E suficient doar sa ne plimbam online?

– Depinde de bagajul educational al fiecaruia, ce urmareste, cat timp aloca pentru contemplare. Sigur ca poate fi fascinanta incursiunea prin lumi la care poate nu ai avea acces aievea dar, intr-o masura clara a limitelor, ramane doar la nivel de documentare. Indrumatorul, mai bine spus ghidul, directioneaza educatia prin poveste, analiza, detalii care fac bine intelegerii si discernamantului. Sesizam insa ca se instaleaza o capcana periculoasa, cea a nivelului minim de emotie, inexistenta experientei complete, exact ca in cazul privirii cu nesat pe ecranul computerului, al unor peisaje montane superbe, din Romania, Elvetia, America sau de oriunde pe planeta, fara a simti mirosul reavan, unic, plin de sanatate si energie, de verde al padurii. Oricat de perfecta ar fi filmarea, de frumoasa ar fi povestea, atingerea copacului viu, cu muschi si furnici, nu poate fi inlocuita cu nimic, cu atat mai mult de o plimbare online. Sau, ca sa fim in „temele” primaverii actuale, este ca atunci cand privesti o paine proaspat scoasa din cuptor fara sa-i simti consistenta
miezului, parfumul unic…

– Arta traita sau tastata? Adica in sala sau online? Cum vedem viitorul si ce pericole ar fi legate de lipsa legaturii directe cu artistii? Credeti ca publicul se va indeparta de salile de spectacole ori de alte spatii culturale?

– NIMIC nu se compara cu experienta vie, in sala de spectacole, de concert, in muzeu, librarie sau biblioteca. Am urmarit in seara de 25 aprilie, cu interes si curiozitate, acel mega-concert oferit lumii online de Metropolitan Opera din New York, „At-Home Gala MET”. Prin prezentele artistice de prima clasa, concertul a fost o oglinda tulburatoare a consecintelor franei fortate. Frumusetea vocilor oamenilor – artisti, atasamentul firesc pentru scena si public, repertoriul superb, originalitatea fiecarei aparitii, au fost puse in balanta cu locurile de desfasurare, adica la fiecare acasa, cu dificultatile calitatii sonore, dar mai ales cu LIPSA PUBLICULUI! Cata bucurie, atata ingrijorare. Sesizez, in consecinta, doua tipuri de arta. Cea vie, surprinzatoare, intalnirea unica si de cele mai multe ori irepetabila (ca in cazul muzicii, efemera) cu capo dʼopera, in sala specifica – de concerte, spectacole, expozitii etc.- unde exista toate ingredientele necesare pentru instalarea acelei taine numita EMOTIE ARTISTICA. Sursele electronice, fabuloase de altfel, castiga de mult timp teren in vietile noastre, creeaza dependente, ajuta, salveaza, transforma, triumfa, devin room-service arts direct la fotoliul confortabil de casa.

Sigur ca este o modalitate practica de a ajunge, cu viteza unui click , direct in sanctuare ale teatrului, concertelor, operei, in arhivele marilor biblioteci, in jurul frumusetilor de arhitectura de oriunde. Auditia, vizionarea online, pot fi very high- fidelity, balsam pentru urechi, dar nu sunt oare doar substitute ale momentului magic ale tipului de arta remarcat mai sus? Nu raman tot la nivel de documentare, valoroasa desigur? Lipsa legaturii cu artistii de langa noi, contemporani, mai ales daca sunt din domenii de expunere scenica – actori, instrumentisti, cantareti, balerini…- creeaza insatisfactie launtrica, imposibilitatea realizarii COMUNICARII complete, vii, neprelucrata, necosmetizata, omite aventura cunoasterii starii de moment caci, inaintea oricarui spectacol sau concert, nici publicul, nici artistii care repeta, se implica, invata, testeaza, nu stiu de fapt cum va decurge intalnirea. Asa ceva este (aproape) imposibil online. Sigur ca tine de fiecare individ, de bagajul cultural, de educatie, de curiozitate, de interes.

Se vede clar in aceasta perioada ca artele, chiar in forma de substitut despre care vorbeam, inseamna, incontestabil, hrana superioara necesara pentru pastrarea si rezistenta in situatie neobisnuita a celui mai sensibil filigran uman, sufletul. S-a apelat repede la beneficiile culturii, ale artelor, la actiunile deosebite ale institutiilor de spectacole care au programat si reprogramat productiile reprezentative. Se apreciaza ideea de citit artistic, de calatorii ghidate prin
muzee… oare pana cand?

Si sa nu uitam ca locul muzicii bune, al artelor spectacolului este pe scena, in sali adecvate, cu acustica naturala gandita profesionist, cu locuri confortabile, acolo unde exista sansa sa se atinga adevarul, mesajul artistic. Greu de precizat daca publicul, din varii motive, se va indeparta de spatiile culturale. Cred ca pauza impusa are multe avantaje, unul dintre ele fiind posibila dorinta de real, de reintoarcere la viata diversa, cum si-o face fiecare. Si, cand va fi cazul, in functie de regulile impuse (!) publicul sa doreasca suport cultural de calitate inalta, NU doar cantitate si iluzie prin entertainment. Nu e speranta. E incurajare pentru (re)intalnirea cu artistii, de (re) conectare la frumos, la capo dʼopere romanesti si universale. Vom vedea…

Actul al II-lea – „Arta purifica sufletul de praful vietii de fiecare zi”, de ce nu, si de virus

– Spuneati recent ca artistii vor sa daruiasca mereu din arta lor. Sunteti artist, pianist, ce sentiment ati trai daca, prin absurd, toate concertele dumneavoastra ar fi online? Cum este sa canti in fata monitorului, sa stii ca salile sunt goale?

– Nu stiu si nici nu vreau sa stiu. Exista in lume o situatie acceptata, o conditie – criteriu de selectie. Este vorba de auditiile pentru angajamente in unele teatre/filarmonici unde, prima proba se desfasoara in spatele cortinei, fara a fi cunoscut candidatul. Acestea sunt chestiuni de culise, temporare, premergatoare includerii intr-un ansamblu. Amintesc, de asemenea, conditiile speciale in care se realizeaza inregistrari, in studiouri, cu tehnica adecvata, desigur fara public, scopul perfectiunii fiind dominant. Dar concert cu public virtual, cu sala goala, fara respiratie de ambele parti, fara feedback este in principiu un non-sens, este frustrant, chiar daca artistii vor sa daruiasca mereu din arta lor. Conditiile au rolul lor extrem de important.

– Dumneavoastra incurajati oamenii sa nu aiba rezerve in a pasi in sali pentru muzica. Formule de asezare in spatiu vor exista. Cum vedeti dumneavoastra o reveni in salile de spectacole?

– Sigur ca incurajez. Sa nu ne fie frica de emotia artistica. Mi-as permite sa spun ca ar fi bine sa luam in considerare si puterea vindecatoare, de curatire, precum spunea Picasso, „arta purifica sufletul de praful vietii de fiecare zi„ …de ce nu, si de virus. Dupa parerea mea, exista variante, formule bune pentru reajungerea la valoarea actului artistic de anvergura pe care o cere si o merita. Depinde insa de foarte multe alte coordonate care nu pot fi anticipate si neglijate. In orice caz, revenirea in spatii culturale se va face treptat, in timp, cu reguli foarte stricte, poate
in acest an…Este clar ca trebuie acordata intaietate economiei, sa avem rabdare si sa fim bine pregatiti profesional, sa avem mai multe planuri, chiar daca este posibil sa aiba dreptate un violonist francez important care declara recent ca artele vor fi in ultimul vagon al trenului care este pregatit oarecum pentru repornire. Si mai cred ca formulele camerale vor castiga teren.

– Schimbarea atitudinii tine mult si de educatie Cum folosim cultura in educatie, si aici nu ma refer doar la arte, ci la tot – cultura gandurilor, a atitudinilor, a obiceiurilor de consum?

– Aceasta este baza, acesta este fundamentul in tot ce facem, in tot ce traim, in tot ce gandim, de la CULTURA organizationala, politica, stiintifica, industriala, de afaceri s.a.m.d., la cultura educationala si educatia culturala, cele doua domenii avand numeroase puncte de contact, functioneaza dupa parerea mea in forma de delta, si ajungem la domeniul care are rezervata o treapta solida, generoasa sus, in varful piramidei, ARTELE.

Procesul de EMANCIPARE a educatiei prin cultura este de lunga durata, necesita seriozitate, rabdare, se construieste pe principii solide si bune practici existente, pe adaptarea unor tendinte noi, sanatoase, pe experiente si multa cunoastere. Lucrul incepe in copilarie si nu se termina niciodata. Odata formate reflexele, orizontul cultural se poate dezvolta, acumularile se structureaza intru formarea interioara la nivel superior de civilizatie. Rezultatul influenteaza tot. Gandire, relatii, atitudini, obiceiuri de consum, constienta faptelor. Relatia educatie-cultura-educatie poate naste cele mai interesante si aplicabile strategii de evolutie a unui popor pentru ca este motorul esential. De aceeasi importanta este si combustibilul care alimenteaza respectivul motor, A CUNOASTE, nu doar a sti, A IUBI. Antrenamentul este periculos din pacate, pentru ca omul educat, omul cultivat, nu prea poate fi orientat gresit, anticipeaza pericolele si actioneaza dupa alte planuri strategice decat cele sugerate. Eu pledez pentru libertatea de gandire care isi trage seva din educatie si cultura temeinica, permanenta.

Actul al III-lea – „ Nu poate fi vorba de cariera artistica in Romania”

– Sunteti cadru didactic universitar. Care este mesajul principal pe care il transmiteti studentilor dumneavoastra in formarea unei cariere artistice? De la ce sfat nu ar trebui sa se abata niciodata?

– Cu studentii mei am o comunicare foarte buna, incerc sa-i inteleg, sa gasesc echilibru intre gandirea mea si propunerile lor, dorintele, putintele, caile de acces la viata. Eu niciodata nu dau sfaturi, ci, daca mi se cere, imi spun parerea. Principalul mesaj este sa fie, sa fim lucizi, sa stie ca nu poate fi vorba de cariera artistica in Romania, poate doar de o forma acceptabila de activitate artistica onesta. Pentru cariera artistica la nivelul secolului XXI este nevoie de ingredient inexistente, din pacate, in tara noastra, cum ar fi preocupare reala la nivelul statului pentru sustinerea culturii ca DOMENIU STRATEGIC, legislatie, sistem concurential, sistem de impresariat, mobilitate, calitate inalta in primul rand, profesionalism, public educat s.a.m.d. Chiar si asa stand lucrurile, ii incurajez permanent sa-si depaseasca limitele, sa fie curiosi, sa studieze cu temei ca un antrenament sportiv, sa fie pregatiti pentru bine. Poate cel mai greu obstacol este intretinerea motivatiei la cote ridicate. Intervin aici discutii in detaliu, cu elemente de psihologie si tact pedagogic in asa fel incat noutatea, punctul de vedere necunoscut lor, sa-i surprinda. Eu respect studentii, am incredere in potentialul lor, de aceea le sugerez sa fie demni, politicosi, liberi, creativi, eleganti, sa-si doreasca evolutie intr-o lume artistica plina de capcane si orgolii. Si sa nu se abata de la mentalitatea de campion.

Comment here