Beauty

“Îmi compun ținutele conform dispoziției și flerului”

 

Adoptarea unui stil personal este foarte importantă atunci când vorbim despre încrederea în sine. Când ne simțim bine cu alegerile noastre, inclusiv vestimentare, avem o încredere sporită în noi și, uneori fără să știm, stăpânim secretul tuturor reușitelor. Cheia feminității consta în a te accepta pe tine, așa cum ești, în a renunța la încercarea de a te suprapune unei imagini convenționale, în a înceta să te compari cu alte femei, comparația duce la uniformitate distrugând originalitatea.

 

„Feminitatea nu înseamnă rimel și fond de ten, bijuterii, bucle, înseamnă mult mai mult decât atât, delicatețe, spiritualitate, strălucire, sensibilitate, creativitate, farmec, grație, dezinvoltură, demnitate, forță interioara. Nu am înțeles niciodată de ce o femeie trebuie să se supună unor cazne precum tratamentul cosmetic, machiajul, coafatul, vopsirea unghiilor în culori stridente ducând cu gândul la triburile de băștinași și da, aici devin feministă, poate aș fi fost de acord cu aceste practici daca și bărbații ar apela la aceste îmbunătățiri. Inexplicabila tendință milenară a femeii de a se considera inferioară din punct de vedere fizic bărbatului, care tendință a evoluat până la actualele intervenții chirurgicale estetice, uneori adevărate dezastre care bagatelizează și depersonalizează trăsăturile și formele”, spune Irina Cațighera, medic primar pentru planificare familială la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iași.

“Mă îmbrac așa cum simt, cum îmi dictează bun gustul meu”

Cunoscută pentru unele ținute nonconformiste, Irina este mereu o prezență pe care este greu să nu o observi. Cu un tonus de invidiat, cu un zâmbet mereu asortat cu ținuta, Irina spune că totul ține de simplitate și de trăirile interioare. „Îmi place că m-ai întrebat de coafura mea, o să pun ghilimele. Apelez la mașina de tuns cu numărul unu o dată la 4 sau 6 săptămâni, în funcție de anotimp, la o frizerie. Am frizeriță mea de vreo 20 de ani, mă decolorez și mă vopsesc blod cenușiu când ajung pe la numărul doi. Practic sportul asta din 1998, am ales aceasta coafură pentru că am un par rebel, ondulat natural, care nu se supune nici unei tunsori convenționale și cu care mă împacăm foarte greu, mi se părea o povară inutilă, pe vremea aceea nu existau nici plăci de întins părul. Abia aici sunt de acord cu tine în privință nonconformismului, urăsc să frecventez saloane de coafură, înfrumusețare, mi se pare pieredere de timp. Manichiura și pedichiura mi le fac singură, acasă, așa că această tunsoare mi s-a potrivit de minune, în 5 minute sunt gata”, recunoaște Irina. La început, ea a crezut că atitudinea va fi doar pentru o perioadă dar uite că s-a dovedit a fi o alegere pe viață: „M-am simțit pentru prima oară bine în pielea mea după ce m-am ras în cap. În plus, mi se spune că forma capului meu este una perfectă, compliment pe care nu-l primeam înainte. Aici merge un emoticon haha.

 

În privință outfitului, e și mai simplu. „Mă îmbrac așa cum simt, cum îmi dictează bun gustul meu, spun al meu pentru că, după părerea mea, există un bun gust al fiecăruia, fiecare se îmbracă așa cum îi place. Mi se pare inutilă această invazie de influenceri, poți să nu fii pe stilul unui influencer sau influencerul nu e pe stilul tău și așa se ajunge la dezastru moral și la bani cheltuiți inutil. Copilul își alege una dintre jucării instinctiv, de obicei pe cea de culoare albastră și, daca îi iei jucăria, plânge. Nu suntem decât copii mari la cumpărături, funcționam ghidați de instinct. Eu ochesc de la intrare ceea ce mă atrage indiferent mărimea magazinului, mă îndrept teleghidată în direcția respectiva și, oricât aș colinda, acela rămâne obiectul pe care îl achiziționez”, a derulat Irina imaginea unei zile de shopping.

Dacă nu este de acord cu influencerii, în schimb recunoaște că poți fura din ochi, pe stradă, poți imita o ținută care-ți place. „Asta e cu totul altceva, nu ai cum să nu adaugi elemente personale, cheia unei ținute reușite este să te simți bine în hainele pe care le porți. În prezent nu mai pot fi influențată, îmi compun ținutele conform dispoziției și flerului, În trecutul îndepărtat m-a influențat o mare doamna, acum în vârstă de 92 de ani, medic, fiica unui general apropiat al regelui Mihai și a unei mame vieneze, care călătorea anual la Paris și locuia la un unchi care avea o vila lângă Parc D’Auteil, a fost singura persoană la care am văzut ținute de un bun gust desăvârșit, originale fară a fi ostentative, austere. De la ea am învățat să port cravata bărbătească la cămașă și să să adaug o broșă imensă, ea m-a făcut să iubesc fustele plisate asortate cu pantofi sport, din cauza ei am început să asortez perle la o jacheta din denim”, a continuat medicul. Iubește non-culorile asortate cu culori șoc, eșarfele imense care scot din anonimat orice ținută, simplitatea extremă până la sofisticare, adaugă ținutelor obiecte de îmbrăcăminte tradiționale cumpărate în călătoriile ei. „Nu țin la obiectele de firmă, nu-mi spun nimic dacă nu-mi plac și nu ezit să-mi cumpăr haine second hand – organizez din când în când tururi ale acestor rețele de magazine și am câteva piese de rezistenta în garderoba marca SH“. Aici mai merge un emoticon haha”. Cu încălțămintea e mai greu, nu face rabat de la încălțămintea din piele, cu excepția celei sport desigur, nu se simte bine purtând încălțăminte sintetică, iar geanta ei e mare, întotdeauna mare. „Nu are cum să fie altfel, plec dimineața și ajung târziu acasă. Am și câteva clutchuri și genți plic, sunt cumpărate în străinătate, unele sunt țesute manual, alta este din fildeș, una din lemn, alta din sidef pictat. În ceea ce privește bijuteriile prefer gablonzurile, am o colecție care ocupă fostul bar al unei biblioteci de modă veche, sunt coliere, broșe, brățări, unele opulente, multe cumpărate tot în călătoriile, merg de minune la ținutele all black și la stilul minimalist, acel gen de bijuterie pe care, dacă o porți, nu mai porți nici o altă bijuterie”, a continuat Irina.

 

Ea susține că româncele au un stil aparte de a se îmbraca: “Recunosc întotdeauna o româncă pe un aeroport internațional. Suntem unele dintre cele mai frumoase femei din lume, dar ne lipsesc inspirația, curajul de a ieși din anonimat, siguranța și dezinvoltura. Dacă te simți bine în hainele pe care le porți și pe care tu ți le-ai ales, repet, nu ai cum să dai greș, nu ai cum să nu arăți de nota zece”. Irina Cațighera pledează pentru susținerea menținerii formei fizice prin frecventarea periodică a unei săli de gimnastică și a tonusului psihic prin lectură, film, muzică, relaționare cu persoane interesante în afara onlineului, altfel spus trup și creier bine lucrate.

 

 

Comment here