Copiii nostriEducatie

Grădină senzorială pentru copii, la Universitatea „Cuza”

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi inaugurează, pe 28 iulie, Grădina Senzorială „Magic”, un spațiu adresat copiilor. Proiectul, intitulat „Spații inovatoare de învățare – TELESPA”, își propune amenajarea unui spaţiu cu caracter inovator care să aducă un plus valoare procesului de învățare în spațiile exterioare ale instituțiilor de învățământ.

Spaţiul Grădinii Senzoriale a fost proiectat în acord cu principiile procesului de învăţare, structurat pe domenii de dezvoltare specifice vârstelor mici prin integrarea tuturor simţurilor cu accent pe învăţarea experienţială. Crearea Grădinii Senzoriale „MAGIC” (cu o suprafaţă de 2355 m2, în parcul amenajat dintre Corpul „A” al Universităţii şi Cantina „Titu Maiorescu”), cu sprijinul deosebit al conducerii Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, este expresia creativității, inovației, valorilor de învățare și predare, implicării științifice, competenței profesionale, responsabilității, provocărilor științifice, nevoilor copiilor, implicării studenților, așteptărilor societății, politicilor educaționale etc.

„Pasiunea, dragostea și respectul pentru copii și pentru procesul de instruire au stat la baza inovării tuturor materialelor din Grădina Senzorială „MAGIC”, realizate de către experţi în Ştiinţe ale Educaţiei, arhitecţi şi studenţi masteranzi ai programelor de masterat Educaţie Timpurie şi Didactici Aplicate pentru învăţământ primar din cadrul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, a spus conf. univ. dr. Gianina-Ana Massari, unul din coordonatorii proiectului. În Grădina Senzorială „MAGIC” copiii sunt invitați să Mediteze, Amplifice, Gândească, Investigheze și să Creeze. Toate produsele sunt destinate procesului de învăţare şi sunt structurate pe domenii de dezvoltare specifice vârstelor mici prin integrarea tuturor simţurilor.

Conceptul a fost focalizat din perspective pedagogice şi psihologice, cum ar fi: realizarea în formulă de pionierat a unui spaţiu exterior dedicat învăţării pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 şi 11 ani; desfăşurarea, în aer liber, într-un spaţiu protejat a activităţilor de tip recreativ care să îmbine mişcarea cu dezvoltarea armonioasă; realizarea de activităţi de învăţare formală şi nonformală în mini-amfiteatrul proiectat. Copiii se pot bucura de un spaţiu generos pentru desfăşurarea activităţilor de tip outdoor stimulând cunoaşterea, curiozitatea, creativitatea şi imaginaţia; întregul spaţiu amenajat se poate constitui ca punct de referinţă pentru instituţiile de învăţământ; desfăşurarea de activităţi de învăţare şi relaxare va contribui la starea de bine a copiiilor, cât şi a angajaţilor; oferirea unui model de bună practică pentru studenți în vederea adaptării spațiului exterior al instituțiilor de învățământ în scopul facilitării procesului de învățare.

Comment here