Educatie

„Un festival precum FILIT în adolescență mi-ar fi arătat că literatura română nu se termină în anii 60 și că scriitorii pot fi și vii”

Dialog cu Nicoleta și Emil Munteanu, coordonatorii revistei „Alecart”, profesori la Colegiul Național Iași

– Întâlnirile Alecart la FILIT sunt o dovadă clară a unei relații de lungă durată dintre revista și festival. Când și cum a început?

Emil Munteanu: Încă de la prima ediție a festivalului, Alecart a fost partener. Până atunci, organizasem deja întâlniri cu scriitori, iar propunerea lui Florin Lăzărescu, Lucian Dan Teodorovici și Dan Daia ni s-a părut extraordinară: concentra esențe tari (scriitori importanți) în cinci zile de festival.

Nicoleta Munteanu: A fost așadar o provocare pentru echipa Alecart și, în același timp, o întâlnire fericită. Pentru un profesor, și noi suntem amândoi profesori, însemna șansa de a le arăta elevilor noștri că literatura e vie și că ei se pot apropia/îndrăgosti de ea, că aceasta poate deveni indispensabilă. Cum? Citind și apoi intrând în dialog cu scriitorii. FILIT aduce an de an un doar scriitori români importanți, ci și autori străini care „predau” o altă artă a dialogului cu publicul tânăr.

– Ce v-a atras la FILIT? Dar oare celor de la FILIT ce le-a plăcut la Alecart?

Emil Munteanu: Posibilitatea de a mă și ne întâlni cu scriitori care pentru câteva zile schimbă fața orașului și așază Iașul pe harta literară a lumii. E un privilegiu să faci parte din această poveste. Mi-a plăcut ideea de a aduce scriitorii alături de cititori, în spații mai puțin formale, de la cortul Filit până la cafenele sau săli de cinema, așa cum s-a întâmplat la prima ediție (de obicei Întâlnirile Alecart au evitat spațiul școlii tocmai pentru a crea un alt tip de apropiere între tineri și autorii preferați). Cred că organizatorii au fost impresionați de entuziasmul tinerilor cititori, de curiozitatea lor, dar și de modul în care adolescenții de la Alecart organizează aceste întâlniri: caută o sală, realizează o ediție specială a revistei, recenzează cărțile autorilor invitați, transformă evenimentele în adevărate spectacole (avem invitați elevi și profesori de la Colegiul de Artă „Octav Băncilă” care susțin un scurt recital, expoziții de grafică sau pictură ale colaboratorilor Alecart etc). Și nu în ultimul rând, dialogul netrucat, sincer pe care alecartienii îl poartă cu invitații.

Nici un scriitor nu există în afara cărților lui”

– Cine au fost invitații Alecart la edițiile anterioare ale FILIT și ce idei ați lăsat în urmă? Ce le place elevilor la astfel de întâlniri?

Nicoleta Munteanu: În fiecare zi de festival, la toate edițiile de până acum, la Alecart am avut câte doi invitați (uneori și trei), scriitori din țară și străini. Un calcul simplu, arată că până acum la FILIT ne-am întâlnit cu aproximativ 60 de autori. Ar fi nedrept să-i amintesc doar pe o parte dintre aceștia, aș spune doar că ne-am bucurat de cărți și de oameni extraordinari. De fapt, pentru noi, nu numărul sau numele autorilor contează, ci numărul cărților citite. E adevărat că elevii noștri au preferat întâlnirile cu scriitori veniți din afară, fiindcă este o ocazie poate unică de a-i întâlni. Cu autorii români putem intra în dialog și în timpul anului, iar editura Polirom facilitează acest lucru.

Emil Munteanu: La un moment dat, unul redactorii revistei afirma în editorial că pentru ei sunt două sărbători importante în timpul anului școlar, un fel de Paște și Crăciun. Una dintre ele este FILIT, unde au posibilitatea de „a bârfi” personajele în prezența autorilor, unde orgoliul de a vorbi în fața scriitorilor preferați îi face să se simtă diferiți, unde propun un joc în care vorbesc de la egal la egal cu oamenii pe care îi admiră. Le place să descopere povești de viață din spatele cărților care i-au intrigat, să cunoască altfel personajele și pe autorii lor.

– Cine au fost invitații acestui an și ce surprize le-ați pregătit? Sau poate întrebări încuietoare…

Nicoleta Munteanu: În prima zi l-am avut printre noi pe Robert Șerban. Apoi, un trio alcătuit din Andreea Răsuceanu, Herman koch și Lionel Duroy. Ne-am întâlnit cu Emanuela Iurkin, cu irakianul Ahmed Saadawi și cu slovenul Drago Jančar, cu Richard Ford și Dan Coman. Ultima zi a prilejuit întâlnirea cu autoarea Exuviilor, Simona Popescu, și Mihail Șîșkin, care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Pentru alecartieni, momentele de dinaintea întâlnirilor propriu-zise sunt la fel de importante ca dialogul din zilele respective: lectura cărților, discuțiile pe marginea romanelor preferate, pledoariile pro sau contra unui personaj/situații, întrebările suscitate de acestea sau revelațiile bruște. Suntem mereu nerăbdători să fim surprinși de surprizele pe care elevii noștri le pregătesc – pentru noi și pentru invitații noștri deopotrivă. Fiecare întâlnire are o dinamică proprie, imposibil de anticipat, de aceea așteptăm întotdeauna cu emoții la fel de vii ca ale lor ceea ce urmează să se întâmple. Deviza Alecartului la FILIT: „Nici un scriitor nu există în afara cărților lui”. (Eugene O’ Neill)

Emil Munteanu: Ca o noutate, anul acesta am organizat un eveniment intitulat Zoon Poetikon în care am pus față-n față poeți consacrați cu poeți tineri, literatura cu arta plastică. Întâlnirea va fost provocatoare.

– Într-un timp în care mulți părinți spun că tinerii nu mai citesc, Alecart și membrii clubului fac performanță. Care să fie secretul? Cum îi atrageți pe copii și adolescenți către lectură, apoi către scriitură?

Emil Munteanu: Răspunsul e simple: creându-le un context, un spațiu în care să se poată „lăuda” cu ce au citit, cu ceea ce au scris sau au gândit. Apoi, parcurgând un drum invers: de la literatura contemporană la cea clasică, de la literatura care surprinde lumea lor la literatura din secolele trecute. Invitându-i într-un joc în care cei mari (alecartienii cu experiență) devin „profesori” pentru cei mici, în care nu mai există răspunsuri corecte sau incorecte, ci doar curiozități (întrebări) bine sau prost formulate. Așadar, Alecart a devenit pentru ei un loc în care în sfârșit pot să formuleze întrebări. Din păcate, școala le oferă prea puțin această șansă.

– În cei 11 ani de activitate, Alecart a adunat multe realizări. Sunteți mereu în top la concursul revistelor școlare. Care vă este secretul? Cum poate fi atinsă an de an o astfel de performanță?

Nicoleta Munteanu: Nu ne-am propus niciun moment la Alecart altceva decât să formăm cititori autentici, nu să luăm premii. Când acestea au venit, au fost rezultatul unui mod sincer de a gândi și de a scrie. Nu există o rețetă a succesului, ci doar un anumit orgoliu al redactorilor de a fi diferiți de ceilalți. I-am învățat pe elevi că nu premiile contează. De altfel, nu a apărut nicăieri în presă că Alecartul a fost pe locul I la Concursul Național al Revistelor școlare, nici măcar pe site-ul ISJ (acest concurs pare unul clandestin, chiar ne gândim să renunțăm să mai participăm la el), că la faza națională a Concursului „Tinere Condeie” anul acesta pe primul loc, și la gimnaziu și la liceu, sunt doi ieșeni (întâmplător, alecartieni), că un redactor Alecart a fost invitat ca poet nedebutat la Festivalul Internațional „Poezía e la Bistrița”. Revenind, secretul constă în încrederea pe care o investim în acești extraordinari adolescenți, chiar dacă pentru cei care conduc sistemul de educație creativitatea nu e o prioritate, ceea ce contează sunt doar rezultatele la olimpiadă.

– Alecart este și un club de jurnalism. De ce ați ales și acest domeniu? Cum îi ajută jurnalismul pe copii și adolescenți?

Nicoleta Munteanu: Da, Alecart e (și) un club de jurnalism cultural. Nu am privit niciodată literatura ca pe un domeniu de sine stătător. Totul a pornit de la necesitatea de a corela lectura și gândul pe marginea cărților citite cu transpunerea în scris a unor puncte de vedere. Forma e la fel de importantă ca ideile și acest lucru trebuie să intre în reflex de la o vârstă cât mai fragedă. Așa s-au născut nu doar recenziile de carte, ci și cronicile de film, de teatru sau de evenimente culturale. Orice cititor e și un locuitor al lumii și al timpului său, așa că e nevoie de o conștiință critică asupra a ceea ce i se întâmplă, asupra a ceea ce înseamnă fenomenul cultural contemporan și asupra actului de a scrie.

Emil Munteanu: De exemplu, la FILIT, redactorii noștri realizează zilnic câte o cronică pentru fiecare „Întâlnire Alecart”, pe care o postează seara pe https://alecart.ro/. Un exercițiu util de jurnalism cultural.

– Aveți și elevi care au publicat deja. Cine sunt și ce au adus în fața publicului?

Nicoleta Munteanu: Ne bucurăm de fiecare dată când redactorii/elevii noștri publică în reviste prestigioase sau pe blog-uri culturale. Poezii ale Andradei Strugaru au apărut în Antologia de poezie contemporană „Poezia e la Bistrița”, în revista „Apostrof” sau „Zona culturală”. Proza Ioanei Tătărușanu se regăsește în paginile revistei „Euphorion” sau în antologia Tinere condeie, dar și pe blogul https://omiedesemne.ro. De asemenea, în „Observator Cultural” sau pe https://www.bookaholic.ro intervențiile redactorilor noștri sunt consistente.

Mi-au trebuit câțiva ani ca să înțeleg că la școală nu mergi doar ca să dai răspunsuri, ci să pui întrebări deștepte”

– Referitor la literatura pentru copii și tineri, cum apreciați oferta actuală, la nivel național? Dar cea de la FILIT? Ce ați dori să vedeți la edițiile viitoare ale FILIT în ceea ce privește oferta pentru elevi și tineri?

Nicoleta Munteanu: Se publică destul de multă literatură pentru copii, ceea ce este un lucru minunat. Sunt edituri care mizează pe cartea pentru publicul tânăr. Copiii și părinții au de unde alege, deși oferta fiind uneori atât de largă, e greu să ajungi la cele mai interesante/consistente apariții editoriale. E important însă să se stimuleze interesul pentru literatură nu doar prin indicarea unor sugestii bibliografice, ci și prin discuții ulterioare pe marginea acestor cărți în cluburi de lectură, la orele de literatură, la întâlnirile cu autorii. Recent, am remarcat interesul tot mai crescut pentru romanele grafice, bine primite de cei mai mici.

Emil Munteanu: Cât despre „literatura pentru tineri”, cred că intuiesc la ce tip de cărți vă referiți. Personal, nu cred că există o literatură pentru adolescenți și o alta pentru cei care au depășit această vârstă. Orice carte își așteaptă cititorul și orice cititor poate descoperi în cartea pe care o citește ceva care să provoace o mutație interioară, să modifice ceva înăuntrul său. Nu cred că publicul tânăr este prea tânăr pentru literatura de calitate și nici că există cărți inadecvate – doar volume care pot fi descoperite altfel la o altă vârstă. Repet, vorbim despre literatura adevărată, literatura vie, de calitate. Rămânând doar la cărțile pentru adolescenți, aceștia riscă să rateze ulterior întâlnirea cu marile cărți. Cât despre FILIT, orice cititor, fie el tânăr sau mai puțin tânăr, are posibilitatea unor întâlniri (cu autori și cărți) care nu-l pot lăsa indiferent.

– Cum erați la vremea adolescenței? Dacă ar fi fost să fiți membri Alecart, ce ați fi făcut? Dacă ați fi fost în boardul FILIT, ce v-ați fi dorit să vi se ofere din partea invitaților?

Emil Munteanu: Adolescența mea a stat sub semnul cărților și al prieteniilor provocate de acestea. Ca într-un vers de Robert Șerban, eram tânăr și taliban. Din adolescență mi-au rămas Dostoievski, Faulkner, Kafka, Celine, Camus și prea puțină literatură contemporană. Dacă ar fi existat ceva asemănător Alecartului, cu siguranță aș fi scris mai mult, nu aș fi ratat dialogul cu nici un autor contemporan, aș fi învățat mai devreme că lumea e un mare text care trebuie descifrat/ interpretat în fiecare zi. Mi-au trebuit câțiva ani ca să înțeleg că la școală nu mergi doar ca să dai răspunsuri, ci să pui întrebări deștepte. Tot din adolescență păstrez trei figuri de mari profesori: unul de literatură universală (Domnica Oniga) – căreia îi datorez plăcerea de a discuta și de a scrie despre cărți, unul de filozofie (Răcaru) – care m-a apropiat încă din liceu de Platon – și unul de latină (Emil Ursu) de la care am învățat rigoarea și eleganța.

Nicoleta Munteanu: Un festival precum FILIT în adolescență mi-ar fi arătat că literatura română nu se termină în anii 60 și că scriitorii pot fi și vii. Câte întrebări au rămas nepuse atunci?

– Horia Munteanu, fiul dvs., are deja o carte publicată, este prezent pe piață. Ce părere are despre FILIT?

Nicoleta Munteanu: Horia e un cititor mai bun decât i-au fost părinții la vârsta lui. E nevoie însă de un context care să dea o formă acestei pasiuni. FILIT este unul dintre aceste miraculoase spații ale întâlnirii și ale dialogului. Cât despre scris, el e singurul în măsură să spună ce înseamnă acest lucru. Ceea ce știm noi, din postura de părinți, este că scrisul necesită mai mult decât talent și că e un drum pe care mergi întotdeauna singur.

– Aveți o agendă bogată în cadrul FILIT. Cum i-a ajutat pe elevi festivalul? Ce ați văzut concret schimbat la ei după aceste întâlniri de la FILIT?

Emil Munteanu: Concret: cărțile invitaților pe bancă și sub bancă, citite în timpul orelor sau în pauze, atât înainte cât și mult după FILIT. Modul cum i-au transformat pe scriitori în personaje, analizându-le replicile, gesturile, semnătura. Când ai în Iași un asemenea festival, mi-aș dori ca Săptămâna „Școala Altfel” să coincidă cu perioada FILIT.

– Care sunt cei mai dragi prieteni ai Alecart? Cum poți fi admis în familia Alecart?

Nicoleta Munteanu: Cei mai dragi prieteni ai Alecartului sunt scriitorii și oamenii care au crezut și cred în acest proiect, în valoarea tinerilor, în autenticitatea gândurilor lor, în curajul și în talentul lor. Cum am spus și mai sus, familia Alecart e familia în care se citește mult, se scrie despre ceea ce se citește, e familia în care competiția e doar cu tine însuți, în care tinerii preiau responsabilitățile adulților. Și o fac cu zâmbetul pe buze.

– De unde vine numele revistei?

Emil Munteanu: Pentru a răspunde la această întrebare, voi aminti câteva dintre gândurile lui Virgil Horghidan, unul dintre fondatorii revistei, absolvent al Colegiului de Artă „Octav Băncilă”, în prezent, designer în Barcelona: Numele revistei s-a născut din fuziunea a două nume simplificate de școli. „Alecsandri” și „Artă”, însă, în timp, această relație de colaborare s-a schimbat și conceptul a luat altă cale. Pentru mine, Alecart se trage din expresia „à la carte”, pentru că revista nu urmează un meniu, o rețetă, ci tot conținutul ei e șlefuit „de mână”, articol cu articol, imagine cu imagine, deși știu că, de fapt, vine de la locuțiunea franceză „à l’écart”. Între timp, un „discipol” al lui Virgil, Tudor Berbinschi, absolvent al Colegiului Național, student la Informatică, a făcut din Alecart ceea ce este astăzi. Așadar, Alecart înseamnă a sta deoparte de clișee, a avea atitudine. Atitudine culturală.

Comment here