LifestyleTurism

Banchiza Mării Bering, amenințată de încălzirea rapidă

 

Întinderile de gheaţă din Marea Bering au atins în timpul iernilor din 2018 şi 2019 noi minime record, ce nu au mai fost întâlnite de mii de ani, au anunţat oamenii de ştiinţă , ceea ce creşte îngrijorarea cu privire la impactul accelerat al schimbărilor climatice în Arctica.
Datele satelitare oferă o imagine clară a modului în care banchizele s-au schimbat în ultimele patru decenii în această regiune situată între Oceanul Arctic şi nordul Oceanului Pacific. Până la aceste date, singurele informaţii disponibile erau cele înregistrate în jurnalele navelor şi prin alte metode de observare.
De această dată, oamenii de ştiinţă s-au orientat spre turbăriile de pe insula îndepărtată St. Matthew din largul statului Alaska, care conţin compuşi organici din plante datând din urmă cu câteva milenii.
Examinând diferite forme de molecule de oxigen rămase captive în sedimente, oamenii de ştiinţă au reuşit să estimeze condiţiile atmosferice şi oceanice care ar fi afectat precipitaţiile şi banchizele în ultimii aproximativ 5.500 de ani, potrivit studiului publicat în jurnalul Science Advances.
„Insula în sine a acţionat ca propria staţie meteo”, a declarat coautorul studiului, Matthew Wooller, director în cadrul Alaska Stable Isotope Facility de la Universitatea din Fairbanks. Straturile de sedimente din turbării servesc drept o „carte care merge înapoi în timp”, a adăugat el.
Odată cu încălzirea rapidă din zona arctică din ultimele decenii, întinderile de gheaţă din mările polare nordice s-a micşorat constant. Anul acesta, banchiza arctică din timpul verii a înregistrat cel mai scăzut nivel pentru luna iulie din cei 40 de ani de înregistrări.
Gheaţa banchizelor se acumulează din nou în fiecare an în timpul iernii. Însă, noul studiu sugerează că nivelurile maxime ale gheţii care se acumulează în Marea Bering poate înregistra un declin chiar şi în timpul iernii.
Pierderea gheţii marine afectează deja speciile de vieţuitoare din zona arctică, precum morsele, urşii polari şi focile, cu urmări negative pentru comunităţile indigene care se bazează pe vânătoarea acestor animale pentru a-şi asigura mijloacele de trai.
Micşorarea banchizelor agravează, de asemenea, încălzirea din regiune, gheaţa fiind înlocuită de pete de apă întunecată care absorb radiaţiile solare în loc să o reflecte înapoi în atmosferă.
„Se întâmplă mult mai mult decât simpla încălzire a temperaturii”, au mai spus cercetătorii, adăugând că asistăm la o schimbare a tiparelor curenţilor, atât în ocean, cât şi în atmosferă.

Comment here