Copiii nostri

Școala bucuriei

 

Recunosc, prima zi de şcoală, indiferent din care an ar fi, îmi stârneşte mereu nostalgii. Nu mă pot opri să nu derulez peliculele din vremea şcolăriei mele, nu mă las până nu fac zeci de comparaţii, şi bune, şi rele, despre cum era odată şi cum este astăzi, şi nu mă satur niciodată să mă bucur de zâmbele celor mici şi mari, pentru care 14 septembrie este într-adevăr o sărbătoare. Veselia copiilor nu este umbrită de nimic nici de manualele rupte, nici de băncile murdare nici de acoperişurile ce se sfărâmă sub greutatea anilor și poate nici de COVID. Pentru ei şcoala este un prilej de noi prietenii, un motiv de a pleca de acasă (acolo unde părinții nu dau nicio importanţă trăirilor copiilor) şi un scop în sine pentru cei ce vor performanţă. Motivaţiile lor sunt mult mai mari şi mai bine conturate decât ale multor învăţători şi profesori, pentru care catedra este doar un mijloc de a câştiga leafa lunară. Mulţi dintre ei au probleme emoţionale, sunt sătui de sărăcie şi vin la şcoală într-un plictis general. Alţii au ocupat posturile prin fraudă (pile, şpăgi sau fiţuici bine folosite) şi predau acum lecţii de morală copiilor. Ce exemple pot oferi ei copiilor, ce mesaje le pot transmite, ce valori pot implementa dacă nici ei nu cred în atitudini corecte? Mai sunt dascăli care şi-au asumat misiunea şi cărora le place tot ceea ce fac, lucru dovedit de rezultatele elevilor – note mari la examene, olimpiade, atitudini de învingători, reuşite fabuloase la universităţi în străinătate. Nu mai vorbim despre problemele de logistică din multe şcoli, mai ales în cele din mediul rural, unde apa curenţă şi canalizarea sunt doar proiecte. În milenul III încă mai există boli parazitare, copiii vin la şcoală cu râie şi cu păduchi. Situaţia nu este una caracteristică pentru satele româneşti, dar nici nu este de neglijat. În şcolile din lut Ministerul Educaţiei vrea să aducă manuale digitale şi tot de acolo aşteaptă ca elevii să ia note mari.

Performanţă fără implicare nu se poate şi acesta este mesajul pe care ar trebui să îl transmită toţi dascălii, indiferent de mulţumirile sau nemulţumirile lor. E drept că nu poţi gândi limpede şi avangardist atunci când mintea îţi stă la rate şi la facturi, la COVID și la spaima unei boli care ne-a dat viața peste cap, dar şi unitatea este importantă. Există învăţători şi profesori pentru care meseria chiar este brăţară de aur, lucru demonstrat de rezultatele pe care le obţin elevii lor olimpici peste hotare. Păcat că autorităților nu prea le pasă, mai ales celor din sate pentru că altefel am fi prezentat o altă faţetă a învăţământului. În loc de bănci rupte şi pereţi murdari am putea vorbi despre săli de clasă frumoase, primitoare, în care copiii să înveţe cu drag, în loc de profesori sătui să tot scoată bani din buzunar pentru a acoperi lipsurile am putea vorbi despre oameni care îşi împart sufletul şi cunoştinţele cu viitori tineri de valoare şi în loc de perle la bacalaureat am putea citi articole despre performerii români. Aşa mi-am imaginat mereu şcoala şi asta cred că este rolul ei, de aceea adun în fiecare an file întregi în albumele mele cu amintiri frumoase. Putem face acest lucru doar dacă sădim în copii dragostea de carte și încrederea în propriile forțe, stima de sine și încrederea că vor reuși și că peste poate nu mulți an vom avea cu adevărat o Școală a viitorului și a bucuriei.

 

Comment here