Copiii nostri

Motocicliștii adună cărți pentru copiii din satul Dârloaia

În ciuda lipsurilor cu care se confruntă, elevii din satul Dârloaia (județul Neamț) au început noul an școlar cu gândul că poate lucrurile se vor schimba în bine și pentru ei. În sătucul de munte, arondat comune Bârgăoani, lumea ajunge rar și doar dacă are un scop precis. Oamenii vorbesc rareori de abundență, cuvântul cel mai des folosit fiind „lipsuri”, devenite o obișnuință pentru copiii care merg la școală. Ca să se poată bucura de educație, elevii merg zilnic câțiva kilometri până la școala din centrul de comună. Când plouă, frământă noroiul, iar când e caniculă, colbul de pe drum îi îneacă.

Pentru ei, un grup de motocicliști inimoși din municipiul Huși (județul Vaslui) a lansat o campanie cu drag de carte – MOTOBIBLIOTECA. „Alături de prietenii virtuali, ne dorim să ajutăm speranța actualilor elevi, dar și a generațiilor viitoare, amenajând o bibliotecă la Parohia Nasterea Maicii Domnului din Dârloaia, unicul loc de cultură din localitate, în care preotul Lucian Roșu, și profesor, face eforturi de educație didactică a celor mici”, a spus Rareș Petcu, inițiatorul campaniei. Toți cei ce pot oferi sprijin sunt invitați să doneze cărți și să ajute copiii din Dârloaia să crească frumos și cu drag de învățătură. Inițiatorii campaniei cheamă totți colegii motocicliști, dar și prietenii virtuali, să le fie alături în acest demers dedicat copiilor cu drag de carte.

Comment here