Dezvoltare personala

„Îmi doresc să rămână acasă tinerii comunei”

 

* dialog cu Mioara Camelia Bicsabi, candidat la Primăria comunei ieșene Popești din partea USR PLUS

– De ce ați ales să intrați în politică?

– Până a mă muta la Popești nu m-a interesat deloc politica, nici măcar din fotoliu. Acum lucrurile s-au schimabat deoarece în Popești este o zonă foarte frumoasă, însă nu exista nici o facilitate. Am citi despre multe localități care, din “cele mai sărace din județ” astăzi se compara cu localități similare din vestul Europei, deci avem suficiente exemple că se poate. Candidatura a venit dintr-o dorință de a schimba imaginea comunei prin programe de dezvoltare rurală finanțate din fonduri europene.

– Ce v-a atras în cursa electorală?

– M-a atras provocarea de a învăța și de a face lucruri noi. Nu am mai făcut politică și m-am înscris în USR deoarece aici am găsit oameni tineri, cu inițiativă, care doresc modernizarea și democratizarea reala a României, oameni care, ca și mine, doresc schimbare.

– Ce vă propuneți? Ce așteptări aveți de la electorat?

– Îmi propun să adun în jurul meu oameni bine pregătiți, o echipă de specialiști cu ajutorul cărora să dezvoltăm comuna Popești astfel încât să ne comparăm cu cei mai buni și nu să trăim la limita sărăciei. Îmi propun să conduc împreună cu cetățenii comunei astfel încât proiectele, bugetul și cheltuirea banului public să fie complet transparente. Îmi propun să accesez toate fondurile pentru care vom fi eligibili. Îmi propun să fiu prezentă în comunitatea locală, să găsesc soluții la toate problemele locuitorilor legate de administrația publică, să creez un mediu relaxat și să ofer servicii competitive. Îmi propun că ședințele CL să fie transmise în direct și fiecare proiect propus să fie adus la cunoștință cetatenillor și supus discuției publice. De la electorat îmi doresc să fie deschis la ideea că ar putea avea o femei drept primar, care ar aduce un plus de empatie și dorință sincera de a-și ajuta semenii.

 – Ce puteți oferi electoratului?

– Programele agendei mele se referă la dezvoltarea infrastructurii – reabilitarea de străzi, introducerea alimentării cu apă – prin programe finanțate cu fonduri europene; sprijinirea micilor întreprinzători în domeniul serviciilor prin construirea unor spații comasate în care să-și desfășoarea activitatea gen coafură-frizerie, croitorie, proiectare, notariat, etc. Vreau să sprijin producătorii locali prin înființarea unei piețe și să redeschid iarmarocul săptămânal. Îmi doresc să atrag și să încurajez tinerii să rămână în comună prin acordarea de sprijin în domeniul antreprenorial și prin înființarea de ateliere la care să fie invitați antreprenori din diferite domenii. Vreau să derulez programe comune cu AJOFM, Inspectoratul Școlar, Direcția Agricolă. Vreau să pun la punct programe pentru elevii care doresc să urmeze cursuri liceale și universitare prin burse de merit, vreau să găsesc finanțări pentru plata transportului și a cazării în cămine, scopul fiind reducerea abandonului școlar, mulți părinți neavând posibilitatea de a susține astfel de cheltuieli. Vreau programe sociale pentru seniorii noștri aflați în dificultate și proiecte educative pentru copii prin diferite activități, inclusiv recreative.

 – De ce v-ar vota electoratul?

– Îmi doresc să rămână acasă tinerii comunei, sunt mamă. Pentru aceasta trebuie să punem la punct infrastructura și să creăm locuri de muncă, să aducem angajatori din Iași astfel încât să aceștia să aibă joburi decente. Sunt comunicativă, deschisă, orientată spre rezultate.

Comment here