Interviurile Glare

„Teatrul radiofonic de azi e un gen cel puțin la fel de ofertant ca și filmul”

În perioada 2-7 octombrie, Iașul va găzdui cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr, organizat de către Teatrul „Luceafărul”, la inițiativa directorului artistic Oltița Cîntec. Evenimentul va reuni spectacole live, în interior și în aer liber, va avea o componentă online (live streaming și streaming), spectacole-lectură, lansări de carte, expoziții, dezbateri. În premieră, va fi în premieră o secțiune de teatru radiofonic – „Teatru în cas(c)ă”, despre care am discutat cu Oana Cristea Grigorescu, coordonatorul proiectului.

 Cea de-a 13-a ediție a FITPTI aduce o secțiune nouă, o premieră chiar – secțiunea de Teatru Radiofonic. Cum a fost introdusă în festival?

– Teatrul radiofonic nu a încetat nici o clipă să fie prezent pe posturile Radio România și în preferințele ascultătorilor noștri. Producțiile noastre se află constant în selecțiile și pe podiumul concursurilor internaționale de profil, așadar teatrul radiofonic este un gen viu, cu producții valoroase. În contextul restricțiilor de comunicare din anul pandemiei, teatrul radiofonic își reafirmă calitățile și iese în întâmpinarea publicului tânăr cu o secțiune nouă în Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr – FITPT 2020. Acum, propunem o selecție de spectacole sonore recente ale Teatrului Național Radiofonic (Radio România), grupate în trei secțiuni: Copii, Adolescenți și Piese scurte pentru adolescenți și părinți. Genericul Teatru în cas(c)ă e un joc de cuvinte transparent prin care invităm tinerii să descopere teatrul radiofonic ca gen autonom, adecvat ascultării de acasă sau în mișcare, de vreme ce căștile sunt un accesoriu nelipsit în ținuta tinerilor de azi. În plus, teatrul radiofonic e un gen potrivit restricțiilor care constrâng organizatorii la o ediție de festival parțial online, parțial pe scenă cu număr redus de spectatori. Prezența noastră este o premieră în FITPT, dar am mai susținut astfel de secțiuni în festivalul Excelsior Teen-Fest București 2019 și eram pregătiți în luna martie cu o altă selecție pentru Tranzit Feszt de la Satu Mare, festival suspendat din cauza pandemiei.

– Secțiunea „Teatru în Cas(c)ă” va oferi 18 piese, deloc puține, realizate în tehnici moderne. Ne puteți oferi câteva detalii?

– Selecția de acum grupează povești sonore semnate exclusiv de autori români contemporani, grupate pe categorii după vârsta publicului țintă. O primă serie de patru producții, din care una în serial, este destinată copiilor. Regăsim aici cele patru episoade din Andilandi – Călătoria lui Vlad în Celălalt Tărâm de Sînziana Popescu sau spectacolul muzical Moața, Creața și Grasu’ la bal sau Când păpușile iubesc de Sidonia Drăgușanu. Mă opresc aici și vă invit să descoperiți singuri restul spectacolelor sonore pentru copii ascultându-le. O altă selecție de zece producții se adresează adolescenților și cuprinde versiunile radiofonice ale câtorva piese de Elise Wilk – autoarea cult a adolescenților – dar și producții sonore cu teme inspirate din istoria noastră tratată din perspectiva subiectiv-umană. Așa sunt Alexandru Ioan Cuza. O întâlnire de Ema Stere, 101 FM de Maria Manolescu Borșa, Scrisori și fotografii din Marele Război de Alexander MacLennan. Nu lipsesc nici poveștile legate de realitățile familiei contemporane sau distopii ale lumii de mâine. Ultima secțiune grupează, la sugestia Oltiței Cântec, producții de teatru scurt pentru adolescenți și părinți. Forma scurtă e ideală pentru a descoperi virtuțile artistice ale genului în diversitatea lui tematică și tehnică. Aici, ascultarea în căști condiționează recepția completă a spațiul sonor, iar formatul scurt (maximum 10 minute) sper că va trezi interesul ascultătorilor adulți aflați mereu în criză de timp. În această subsecțiune, diversitatea soluțiilor estetice e mult mai mare și sper că oferim,astfel, o imagine asupra a ceea ce este teatrul radiofonic contemporan.

Când am alcătuit selecția, ne-am imaginat că tinerii vor asculta și descoperi câte o producție pe zi. Lista depășește cele 6 zile de festival pentru că ne-am gândit să le oferim o „rezervă” în cazul în care își vor dori să asculte ceva mai mult. Pentru o rapidă identificare a destinatarilor, titlul fiecărei producții din listă este precedat de grupa de vârstă căreia i se adresează producția: Copii, Adolescenți și Piese scurte pentru adolescenți și părinți. Poate că numele autorilor nu sunt foarte cunoscute, dar miza noastră este să dovedim că există scenarii radiofonice pentru publicul tânăr de azi, cu povești inspirate din problematica vârstei, semnate de regizorii Teatrului Național Radiofonic, artiști multi-premiați național și internațional: Mihnea Chelaru, Mihai Lungeanu, Ion Andrei Puican, Cezarina Udrescu, Attila Vizauer. Viziunile regizorale surprinzătoare se conjugă cu un sound-designul sofisticat, elaborat în sistem binaural (sunet 360), de aceea recomandăm ascultarea la cască. Toate producțiile sunt disponibile spre ascultare începând cu 1 octombrie 2020 pe siteul nostru www.eteatru.ro în secțiunea Colecții/Teatru în cas(c)ă.

– În vremea televiziunii HD și a altor modernisme, cât de greu este să faci teatru radiofonic? Care este publicul?

– Teatrul radiofonic este un gen care s-a dezvoltat odată cu evoluția tehnologiilor de captare și redare a sunetului, ceea ce înseamnă că mijloacele de a povesti cu sunete s-au transformat radical de la epoca de pionierat, a ascultării la difuzor, în familie. Multă lume nu știe, nu urmărește fenomenul, dar din multe puncte de vedere teatrul radiofonic de azi e un gen cel puțin la fel de ofertant ca filmul. Lucrează cu imaginația ascultătorului, ceea ce deschide o plajă infinită de posibilități. Ca să înțelegeți nivelul tehnic al sunetului în teatrul radiofonic de azi, încercați să vizionați un film fără sunet. Imaginea își pierde mare parte din credibilitate în absența sonorului. În filmele de azi, coloana sonoră construită tridimensional e responsabilă de efectul de scufundare în realitatea propusă de imagine. Publicul teatrului radiofonic este sedus exact de această libertate neîngrădită a imaginației, iar mare parte din audiența noastră e formată din generațiile celor (tineri și nu numai) care cunosc și apreciază calitatea sunetului oferită de posibilitățile de ascultare 3D.

– Ce v-a atras la acest gen? Ce așteptări aveți de la el? Cum poate redeveni o vedetă?

– Teatrul radiofonic e doar aparent o nișă cu audiență scăzută. Noi producem spectacole sonore frecvent premiate la festivalurile internaționale de profil, iar în mediul profesional internațional există numeroși producători și o competiție stimulantă în experimentarea unor noi estetici. În ultimele decenii, oamenii găsesc în spectacolul sonor forme artistice flexibile, adaptate noilor obiceiuri de viață. Petrecem mult timp în trafic sau în mișcare, iar strada e plină de oameni cu căștile pe urechi care ascultă nu doar muzică, ci și altceva: radio, podcasturi, teatru radiofonic. Spectacolul sonor și-a ajustat în acest sens formatele și oferta dar, desigur, discuția e mult mai largă pentru spațiul interviului nostru.

– Sunteți jurnalist și critic de teatru. Dacă ați inversa rolurile cu actorii, ce rol vi s-ar potrivi cel mai bine și ce piesă de teatru de radiofonic ați alege?

– Fac parte dintre criticii care nu s-au visat niciodată pe scenă. Actul critic e un exercițiu de descifrare și înțelegere a straturilor de semnificații dintr-o operă artistică, fie ea teatru, literatură, film etc. Așa încât, nu am personaje sau piese în care să mă imaginez jucând alt rol decât pe cel de comentator al felului în care opera respectivă se apropie și redă complexitatea vieții.

– Iubiți și fotografia și mă întreb dacă nu cumva suplinește vizual ceea ce teatrul radiofonic nu vă poate oferi. Cum ați ales filmul fotografic, apoi pixelii? Care ar fi pentru dvs fotografia de suflet?

– De aproape cinci ani, țin săptămânal pe portalul www.liternet.ro rubrica „Vizor” și miza ei e strict intelectuală. Pornesc de la  instantanee fotografiate de mine pentru care îmi provoacă un comentariu socio-cultural al lumii din jur. E o privire întotdeauna ironică, uneori sarcastică, alteori tandră, în care fotografia e doar un pretext pentru jocul intelectual. Fotografiez cu telefonul, adesea calitatea nu e grozavă, mă interesează să fie descifrabil conținutul imaginii, nu compoziția ei. Nu aș fi făcut niciodată fotografii dacă imaginea nu s-ar fi „cerut” comentată. Textul asociat imaginii dă cheia înțelegerii a ceea ce văd eu pe Vizor. În felul acesta ne întoarcem la cuvântul de care rămân legată; cuvântul care ne trimite înapoi la text și la teatrul radiofonic în care lumea se reconstruiește din cuvinte și sunete.

Oana Cristea Grigorescu este redactor la Radio România, redacția Teatrul Național Radiofonic și critic de teatru, membru AICT (Asociația Internațională a Criticilor de Teatru). În acest an, a primit Premiul UNITER pentru critică de teatru.

Comment here