Interviurile Glare

„ Un mare avantaj al comediei versus dramă este că te lasă să și greșești”

Cele mai reușite interviuri sunt, fără îndoială, cele în care stăm față, împărtășim gânduri, trăiri, vorbim despre planuri, despre greșeli, despre cum vedem lumea și cum suntem percepuți. Dialogul curge firesc, ca între oameni care s-au cunoscut de când lumea. Ei bine, la fel a fost și cu Bobo Burlăcianu, unul dintre fondatorii trupei „Fără Zahăr”, chiar dacă discuția nu s-a purtat în studioul de înregistrări sau pe scenă, ci la telefon, obligați fiind de situația actuală. L-am prins pe Bobo între un concert și o programare la un salon de tatuaje și m-am bucurat să aflu cum este viața unui artist pe timp de pandemie.

– Cum a fost 2020 pentru tine? Ai renunțat la proiecte?

– Greu, cam la toată lumea. A trebuit să mă repliez din mers cumva, să accept accept vremurile așa cum sunt. Nu am renunțat la nimic, aștept să se regleze situația și să-mi văd de ale mele. Nu am la ce să renunț din punct de vedere profesional, nu pot renunța la concerte, la muzică, la teatru, nu știu să fac altceva. Este un an destul de ciudat.

– Cu toate astea, ați scos un album nou nou, „Comedie amăruie”.

–  Noi nu am mai scos albume în ultimii ani pentru că nu prea am avut timp, având și alte proiecte personale în care suntem implicați, pe lângă „Fără Zahăr”, plus concertele care au fost destul de multe. Apoi, am considerat că nu este necesar neapărat să scoatem un album, având în vedere că lumea nu mai cumpără discuri, așa cum era atunci când ne-am lansat noi trupa. Am avut feed-back de la oamenii care au venit la concertele noastre și care ne-au întrebat dacă nu avem CD-uri și pentru acești colecționari, puțini ce-i drept, care își doresc să aibă un album pe care să-l asculte și acasă, deși muzica este acum la liber pe youtube, am spus „Hai să facem un tiraj mic”. Am adunat piesele, am intrat în studio și, având în vedere că nu prea am avut activitate în acest an, am adunat toate piesele vechi pe care le aveam,  plus câteva noi, compuse mai demult dar pe care nu am reușit să le scoatem și am făcut acest album, cu 23 de piese.

 

– Din punctul ăsta de vedere, pandemia v-a ajutat… „Album de speriat vecinii”, scrie pe copertă. I-ați speriat?

– (râde) Doar pe ăia răi, pe ăia buni nu. Și da, să spunem că pandemia a fost un factor motivant.

– Cel puțin nu v-a afectat umorul. Cine îl alimentează?

– Stăm bine cu umorul și cred că este un dar al nostru, vine din interior. Așa ne-am născut noi, românii. În spațiul ăsta în care am trăit, în nordul Moldovei, oamenii au umor, este un tip specific omului de rând pe care nu l-am mai întâlnit în restul țării și cred că de acolo ne alimentăm. Este un fond genetic bun, oamenii iau mai în ușor lucrurile, nu iau viața așa în serios, au timp de glume ca să poată trece mai ușor peste momentele care nu le plac. Hazul ăsta de necaz, tipic românesc, e mai accentuat în Moldova. Se vede și se simte acest lucru și într-adevăr, ne ajută mult în viața de zi cu zi.

– Pe lângă muzică faci și teatru, iar anul trecut ai pus în scenă „Orașul, împreună cu cei de la Teatrul „Luceafărul, piesa fiind prezentă și pe afișul ediției din acest an a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr. Cum a fost colaborarea?

– A fost al doilea spectacol al nostru, după „Pisici”, pus în scenă la teatrul din Suceava. E o redicivă plăcută, vor urma și altele. A fost o experiență foarte interesantă și pentru noi, și pentru cei de la „Luceafărul”. A fost o colaborare foarte bună, am avut și timpul necesar, am lucrat spectacolul în două luni, iar atâta timp nu prea găsești în alte teatre. La nivel tehnic, la nivel profesional, actoricesc m-am înțeles foarte bine cu toată lumea. Mi-a plăcut foarte mult să lucrez cu scenograful, cu Andrei Bodnar, dar și cu cele patru actrițe (Carmen Mihalache, Liliana Mavriș Vârlan, Beatrice Volbea și Elena Zmuncilă – n.r.). Inclusiv cu cei de la tehnic m-am înțeles foarte bine, ei fiind o parte importantă. Fiind ceva nou pentru ei, cei de la „Luceafărul”, în sensul că nu a fost teatru clasic, ci mai mult muzică, au fost forte participativi.

– Vremurile astea ne-au schimbat obiceiurile și uite că am ajuns și la spectacolele online. Cum ți se par?

– Am avut un concert online, dar e ciudat pentru că noi practic nu comercializăm muzică, pe care o poate asculta oricine, fiind la liber. Noi, în momentul în care avem un concert, oferim un anumit tip de spectacol, o anumită energie pe care o transmitem pe scenă, exact ca la teatru. Noi creăm o atmosferă. Oamenii se întâlnesc cu prietenii, stau la un pahar, ascultă muzică, râd, nu este același lucru ca și cum te-ai uita la televizor. Așa cum nu funcționează nici teatrul în online pentru că nu este film, care este gândit într-un anumit fel. Teatrul și concertele sunt gândite să fie spectacole live și se bazează foarte mult pe energia care se transmite și se schimbă între scenă și sală, între artiști și public. Este o energie care ne încarcă și pe noi, cei de pe scenă, și atunci oferim și mai mult în sală, care o primește, o alchimizează și o transmite înapoi. În orbita asta pe care o urmează între sală și scenă, energia crește, se acumulează foarte mult până la finalul concertului și asta este miza spectacolului live, care se pierde la online.

– Ca și cum ai cânta singur în bucătărie…

– Cam așa ceva. Senzația este foarte ciudată când termini o piesă și nu știi pentru cine ai cântat-o, ca nu vine înapoi nimic. Ai cântat-o pentru tine practic, e ca un fel de repetiție că dacă nu ai feed-back… Cam la fel a fost și în concertele astea petrecute în pandemie, când oamenii au fost obligați să poarte măști. Nemaivăzându-le chipurile, nu ne-am dat seama dacă le place sau nu, dacă râd sau stau pasivi. Bobi (Bobi Dumitraș, celălalt membru al trupei – n.r.) glumea și zicea că la cei care poartă ochelari se vede că le-a plăcut, că dacă li se aburesc ochelarii e de bine.

– Dacă tot a venit vorba de situații dificile, ai uitat vreodată versurile la vreun spectacol?

– Da, da… Tot umorul m-a scos din încurcătură. Un mare avantaj al comediei versus dramă este că te lasă să și greșești. În momentul în care faci glume pe scenă și greșești, și acea greșeală intră la capitolul glume. Chestia asta umanizează artistul cumva, oamenii râd că s-a împiedicat cineva și a căzut pe scenă sau că a uitat un vers. Nu încercăm să păcălim pe nimeni, ieșim frumos din situație făcând haz de necaz.

– Spuneai de două proiecte aflate în lucru.

– Da, unul va fi la Teatrul de Nord din Satu Mare, unde vom pune în scenă un spectacol-concert care momentan, ca titlu de lucru, se cheamă „Metamorfoze”, pentru că este despre oameni transformați în insecte, pornind de la povestea lui Gregor Samsa din „Metamorfozele” lui Kafta. Vrem să punem în scenă o lume mică de personaje care s-au transformat în tot felul de insecte, care se întâlnesc și își împrtășesc și bucuriile, și necazurile. Anul viitor, vom merge la Suceava ca să facem o continuare a spectacolului „Pisici”. Vor fi Alte pisici.

Spectacolul „Orașul”, prezentat și la cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional pentru Publicul Tânăr (FITPTI) a fost realizat de cei doi muzicieni din trupa „Fără zahăr”, cu patru actrițe din echipa Teatrului Luceafărul Iași. Proiectul a demarat la ideea teatrologului Oltița Cîntec, iar Bobo Burlăcianu și Bobi Dumitraș au dezvoltat-o creativ în stilul care i-a impus și i-a făcut atât de populari. Scenariul și-a propus portretizarea generică a metropolei, a Iașului, dar, în fond, a oricărei așezări urbane de mari dimensiuni, care e supraaglomerată, care are periferie („Periferia face să crească România/Periferia, aici domneşte bucuria/Periferia va lua planeta cu asalt/De-ndată ce primarul trage apă şi asfalt./La periferie, eşti mai aproape de natură/Luna orbitează pe şoseaua de centură/Hai, accelerează şi dacă nervii nu te lasă/În maxim patru ore cu maşina eşti ACASĂ.”, sună un refren), care e luat cu asalt în fiecare toamnă de studenți ce se maturizează, care are statui ce vorbesc, elevi suprasolicitați de atâtea meditații, teme, activități extra-curriculare, oameni veșnic grăbiți, ahtiați după shopping și prinderea unor oferte la vânzare, străbătut de autobuze vechi, obosite etc. Versurile cântecelor din „Orașul” sunt scrise de Bobi Dumitraș în maniera bine cunoscută: inventiv, ironic, neașteptat, ludic. Regia muzicală a lui Bobo Burlăcianu a găsit cele mai potrivite ritmuri pentru un spectacol-concert dinamic, tonic. „Orașul e un adversar redutabil şi prietenos, cu care ne luptăm zilnic cu sportivitate și respect, pe care  îl iubim sau îl detestăm, după caz, dar rămânem mereu împreună. Suntem cu toţii stafide într-o prăjitură din ciment.”, precizează artiștii  trupei „Fără zahăr”.

 

Comment here