Arte

Darul lui Marco Polo pentru un celebru monument istoric din Iași. Povestea porțelanurilor din Casa „Joseph Zoller”

Să fi știut Marco Polo ce comoară le-a adus europenilor din călătoria lui în China probabil că ar fi plecat mult mai devreme și probabil ar fi refăcut traseul de mai multe ori, în ciuda tuturor greutăților. Se știe că porțelanul este, în sensul pe care noi îl dăm acestui cuvânt, un material ceramic foarte alb și dur, translucid, sonor și compact fiind cunoscut în China încă din perioada T’ang (618-907). Mai puțin este cunoscut faptul că a fost adus în Europa de Marco Polo în anul 1295, împreună cu un mic vas alb, aflat astăzi în comoara de la San Marco. Cuvântul „porțelan” apare pentru prima dată în „Milion”, celebra carte scrisă de Marco Polo în urma călătoriilor sale în China. Și cartea a avut o istorie interesantă – în 1295, când a revenit la Veneția, a fost capturat de către genovezi în închisoare, unde l-a rugat pe colegul său de celulă, scriitorul Rustichello din Pisa, să noteze trăirile sale în China. Când a fost eliberat, a descoperit că relatările sale din călătorie, sub numele de „Il milione”, au cunoscut o răspândire rapidă. Ei bine, în carte apare și porțelanul, despre care al cărui nume s-a presupus că derivă din cel al unor scoici mici folosite în Orientul Îndepărtat ca monedă, a căror formă, culoare și rotunjime amintesc de un purcel (porcella).

Întrucât scoica are și strălucirea porțelanului, această etimologie este fiabilă. De la începutul secolului al XIV-lea până la sfârșitul secolului al XV-lea în Europa, porțelanul a fost considerat una dintre cele mai frumoase producții ale geniului oriental, iar utilizarea acestuia devine una dintre prerogativele suveranilor, înalților prelați și ai marilor feudali care le cumpără cu lăcomie la un preț substanțial de la negustorii venețieni, pisani, genovezi și portughezi. La mijlocul secolului al XVI-lea, porțelanurile sunt păzite strașnic împreună cu cele mai prețioase ornamente ale tezaurului dinastic. Secole întregi, cupe, castroane, farfurii și vase din China au apărut alături de vesela de aur și de argint la mesele și bufetele regale. Secole întregi, mesenii le admiră pentru misterul și legendele care circulă privind compoziția acestora. Însă misterul nu putea fi impenetrabil pentru totdeauna.

Bijuteriile din fabricile europene

În secolul al XIV-lea în Occident s-au făcut diverse încercări în vederea producerii porțelanului. Cel mai de succes în acest domeniu l-a avut un atelier din Florența care în Grădinile Boboli, sub auspiciile marelui duce de Toscana Francesco Maria dei Medici, a putut să întreprindă între 1575 și 1597, cu cuptorul realizat de B. Buontalenti și de F. Fontana, o producție limitată, numită și astăzi „porțelan Medici”. Materialul acestei producții este alcătuit din pastă moale. Primul porțelan „dur” precum cel chinezesc, a luat naștere în 1708-1709 în urma  colaborării dintre fizicianul și chimistul Ehrenfreid Walter din Tschirnhausen și alchimistul și căutătorul „pietrei filosofale” Johann Friedrich Bottger. În 1710, datorită interesului lui August II, regele Poloniei și Electorul Saxoniei, a fost fondată în Meissen prima fabrică europeană de porțelan dur în vederea exploatării economice a descoperirii lui Bottger. Timp de aproape 10 ani, această fabrică nu a avut niciun fel de concurenți și datorită faptului că formula porțelanului a fost ținută secretă, iar fabrica era practic închisă în castelul din Albrechtsburg.

Mai târziu, la Viena, apoi la Veneția, apoi în Franța și, în cele din urmă, în aproape toate țările, au apărut multe alte fabrici. Descoperirea și răspândirea rapidă a porțelanului, atât în ​​scopuri utilitare, cât și decorative, a fost adecvată gustului predominant în secolul al XVIII-lea. Fragila și rafinata frumusețe a porțelanului, splendoarea misterioasă a materialului său au suscitat, într-un secol ca secolul al XVIII-lea, pasiunea unanimă a unei societăți pentru care gustul jocului și capriciului intelectual, imaginația formelor și libera îndrăzneală inventivă erau condiții de viață și de artă. Nu întâmplător, în secolul Rococo a trebuit ca porțelanul, precum și prelucrarea fină a lemnului și alte arte minore, să se bucure de toată atenția datorită nu doar norocului mai mult, ci mai ales nivelului artistic superior.

Chiar și stilul arhitectural al vremii prefera micile palate cu camere private și decorate cu stucaturi și lambriuri care constituiau cornișa adecvată în mod special ornamentelor delicate și figurinelor din material translucid; chiar și costumele vremii, prețioase și multicolore, se pretau admirabil pentru traducerea în porțelan. Bogăția în continuă creștere, pasiunea pentru colecții, care devenea din ce în ce mai populară, importurile de ceai, cafea și ciocolată, produse care necesitau recipiente speciale, luxul curților (distrus abia în urma Revoluției Franceze) și gustul mereu din ce în ce mai rafinat au făcut ca porțelanul să fie apreciat și faimos.

Călătoria în porțelan

În 1962, Cavalerul Franco Perego a fondat Tyche Porcellane d’Arte în Usmate, în Brianza verde, o zonă geografică deosebit de favorabilă pentru producția de porțelan. Dragostea imensă resimțită de Cavalerul Franco Perego pentru porțelan îl determină să înfrunte nenumărate provocări pentru a reuși să gestioneze dificila alchimie dintre creația artistică și realizarea ei. Contactul continuu cu sculptorii, modelatorii și pictorii din atelierele de artă istorice îl conduce treptat la cunoașterea tuturor secretelor porțelanului, un material prețios și misterios, atât de mult încât a fost numit „Regele porțelanului”.

„Călătoria în porțelan” a fost continuată de către copiii săi, Cristiana, Luca și Lamberto, iar obiecte create de ei au ajuns și la Iași datorită pasiunii pentru frumos a avocatei Gianina Vera Poroșnicu. Piesele masice, dar atent migălite, decorează Casa „Joseph Zoller”, singurul monument istoric aflat în proprietate privată din Iași, renovat prin grija cunoscutei avocate. „Sunt o colecționară de frumos. Îmi plac fotografiile vechi, porțelanurile masive, lucrurile care dau valoare oamenilor și locurilor pe care și-au pus amprenta. Îmi place mult arta creată de către maeștrii de la Tyche și m-am bucurat că am putut comanda piese de valoare”, a spus Gianina Vera Poroșnicu. Porțelanurile masive italiene completează gama de decorațiuni din Casa „Joseph Zoller”, din care nu lipsesc fotografiile vechi, una chiar mărturie a vizitei Regina Maria și a Regelui Ferdinand la Iași, tablourile cu cele două mari doamne ale României – Regina Maria și Elena Cuza, dar și un pian fabricat de celebrul Arthur Proksch și care i-a aparținut regretatului anticar Dumitru Grumăzescu.

Ei bine, să fi știut Marco Polo ce dar deosebit le-a adus europenilor, prin fărâma de porțelan pe care a purtat-o în sacul său de călătorie probabil că ar fi navigat din nou spre mările Chinei de unde să revină cu porțelanurile care dau valoare oricărei încăperi în care sunt așezate cu infinită dragoste și prețuire, așa cum sunt la Casa „Joseph Zoller” din Iași. În colecția de porțelanuri a Gianinei Poroșnicu sunt peste 50 de piese.

Comment here