Entertainment

“Chiriţa”, în regia lui Gigi Căciuleanu, singura premieră a Teatrului Naţional “I. L. Caragiale” din Bucureşti

Teatrul Naţional “I. L. Caragiale” din Bucureşti are o singură premieră în această stagiune – pe 15 octombrie, spectacolul “Chiriţa”, în regia lui Gigi Căciuleanu.

“A trebuit să anulăm lucrul la două premiere pe care speram să le avem în cursul acestui an din cauza faptului că nu am avut şi nu avem în continuare banii necesari pentru realizarea lor. Jucăm în mod curent, în toate sălile, spectacole din repertoriu, pentru că aşa cum se ştie Teatrul Naţional are un repertoriu foarte bogat, aşadar avem cu ce să ne ţinem aproape publicul spectator care, din fericire, în ciuda condiţiilor restrictive, este prezent în proporţii bune, importante, în sălile de spectacol”, a declarat, pentru AGERPRES, Ioan Onisei, managerul interimar al TNB.

Potrivit acestuia, la Sala Amfiteatru de pe acoperişul TNB nu mai sunt programate spectacole.

Onisei a vorbit şi despre recentul turneu al Teatrului Naţional, la Chişinău, în cadrul celei de a cincea ediţii a proiectului “Teatrul românesc la Bucureşti şi Chişinău”.

“A fost o ediţie care a stat sub semnul împlinirii a 100 de ani de teatru în limba română la Chişinău. De asemenea, directorul general al teatrului a aşezat această ediţie in memoriam Ion Caramitru şi noi am mers cu un spectacol care s-a bucurat de un mare succes – ‘Frumos e în septembrie la Veneţia’, cu Oana Pellea şi Mircea Rusu în distribuţie. De asemenea, cu ajutorul Institutului Cultural Român, am făcut o copie după bustul lui Bogdan Petriceicu Haşdeu – amintesc în context că înfiinţarea teatrului în limba română de la Chişinău a fost cu premiera piesei ‘Răzvan şi Vidra’. În patrimoniul Teatrului Naţional noi avem o copie a acestui bust, realizată de marele sculptor Dimitrie Paciurea şi, cum spuneam, am făcut o copie şi am donat-o Teatrului din Chişinău. De asemenea, la Chişinău, a avut loc şi o expoziţie de fotografie, precum şi proiecţia spectacolului “Neguţătorul din Veneţia”, ultimul rol jucat pe scena Naţionalului de maestrul Ion Caramitru”, a afirmat el.

Managerul interimar al TNB a precizat că Naţionalul bucureştean va putea prezenta în continuare spectacole online doar dacă sunt îndeplinite două condiţii: “Prima este să avem asigurate drepturile de autor, cesiunea drepturilor de autor şi în sensul acestui mod de a aduce spectacolele la cunoştinţa publicului pe de o parte. Pe de altă parte o facem gratuit pentru că nu avem încă o reglementare la nivelul Oficiului Român pentru Drepturi de Autor care să ne permită să facem o asemenea difuzare a spectacolelor contra plată”.

El a amintit şi de proiectul TNB – TV care a început cu o serie de transmisii live pe canalul de youtube al teatrului. “Avem un studio al teatrului, încă într-o fază de organizare. Reuşim să înregistrăm toate spectacolele. Facem acest studio şi, în perspectivă, dacă vom avea suficienţi bani, vrem să extindem aceste activităţi”, a mai spus Ioan Onisei.

Comment here