La Iași va începe, pe 1 octombrie, cea de-a XV-a ediție a Festivalului Internațional de teatru pentru Publicul Tânăr (FITPTI). Timp de zece zile, între 1 și 9 octombrie, cu un Prolog showcase la Teatrul Luceafărul pe 30 septembrie, publicul iubitor de teatru va avea o agendă foarte bogată de evenimente. La Iași vor sosi artiști din 18 țări – Austria, Canada, Belgia, Egipt, Elveția, Franța, Germania, India, Italia, Marea Britanie, Mexic, Polonia, Republica Moldova, România, Spania, Ucraina, Ungaria și SUA. Cea de-a XV-a ediție a festivalului va reuni 120 de evenimente, în 20 de spații din oraș. Pe 1 octombrie, de la ora 20, publicul va urmări piesa „Grand Hostel Timișoara”, oferită de trupa „Auăleu”, un teatru independent fondat de către Ovidiu Mihăiță, care semnează și textul, dar și „înscenarea”. Am stat de vorbă cu Ovidiu Mihăiță despre teatru, artă, public și vise.
– „Grand Hostel Timișoara”, piesa care se va juca la Iași în prima zi a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr. Semnați textul și „înscenarea”. Ce v-a inspirat în scrierea acestei piese? Ce v-ați dorit să oferiți publicului și de ce?
– Textul piesei are o premisă foarte simplă, acțiunea se petrece în recepția unui hostel din Timișoara în anul 2023 când orașul va fi Capitala Culturală a Europei.Turiști din toată lumea vin și pleacă, fiecare în căutarea „ineditului” pe care orice călător și-l dorește. Am vrut ca acest spactacol să fie ca o carte de vizită informală a orașului și totodată un „overwiew” asupra fenomenului turistic și al modului în care este el perceput în România. Un show despre gazde și oaspeți cu bune și rele, o comedie în care să râdem atât de noi, cât și de ei. Spectacolul se joacă în 11 limbi fiind accesibil nu doar publicului autohton. Este reverența noastră în anul de grație 2023.
– Cât este real din ceea ce prezentați dvs pe scenă? Oare noi, românii, chiar nu reușim să ne ridicăm la pretențiile internaționale culturale? Ce avem de făcut pentru ca lucrurile să meargă bine?
– La teatru, armele sunt butaforie, sângele e bulion, iar morții respiră, cât poate fi de real? Sigur, sursa este strada, prezentăm și realități imediate, dar și frânturi de imaginar. Din cauza acestor „realități”, regele Claudius răbufnește. Nu știu care sunt pretențiile internaționale, dar aici nu e vorba despre „noi românii”, în general. Este vorba despre artiștii „per se”, operatorii culturali și mediul politic decident. Aceste entități împreună pot face ca lucrurile să funcționeze. Rămâne de văzut cum ne vom trezi în 1 ianuarie 2024. Dacă ar fi să spun despre ce cred că avem de făcut concret, aș spune să muncim. Artiștii stau mai mult cufundați în proiecte și deconturi decât la șlefuit meșteșugul.
– Ați reluat spectacolele după pandemie cu un incident care a dus „cultura la dubă”. Asta mă duce cu gândul că este nevoie să ducem arta mai aproape de toți oamenii. Dacă sunteți de acord, cum putem face acest lucru?
– Arta a fost plasată întotdeauna aproape de oameni, niciun teatru de stat nu este la periferie, toate sunt amplasate central în sânul comunității. Este de datoria fiecăruia să păstreze „apropierea” despre care vorbiți. În privința lui, a teatrului, cred că este destul de simplu. Reprezentațiile teatrale open-air de calitate, strict cele de calitate, pot atrage ulterior public în sala de spectacole. Am văzut acest lucru în Timișoara unde media de public la un show „Auăleu” depășește 500 de spectatori din care estimez că sub 10 % sunt doar în trecere. Parte din ei (dacă jucăm bine) își vor lua bilet pentru indoor. Cunosc spectatori care s-au atașat de teatru în acest fel.
– Ați fondat un teatru independent – „Auăleu, teatru de garaj și curte”. Cum este să fii „freelancer” în lumea artei? Care sunt avantajele artiștilor independenți?
– Freelancerii, de cele mai multe ori, fug dintr-un loc în altul. Noi suntem o trupă stabilă de actori și muzicieni care lucrează împreună de foarte mulți ani. Nu ne raportăm la noi ca fiind freelanceri sau independenți. „What’s in a name?”. Termenii oricum sunt devalizați de sens, cel puțin în contextul artei în România. Oricine poate fi independent, există independenți angajați la stat și viceversa, orice combinație pe care v-o puteți imagina există deja. În acte. Majoritatea independenților teatrului românesc sunt, de fapt, angajații statului, iar de aici putem începe ditamai polemica, dar am să mă opresc aici momentan.
Aș mai spune doar că singurul lucru realmente valoros pe care mi-l conferă independența este libertatea. Restul este birocrație.
– Veți participa la un festival pentru tineri. Ce credeți că-i atrage pe tineri la teatru? Cum puteți să le inoculați o „dependență” de scenă?
– Vorba lui Goethe: „…curiozitatea îi mână”. La urma urmelor, ce altceva le-ar putea stârni interesul? Dependența de scenă este o boală grea a spectatorului care, din păcate, se „ia” foarte greu. Aș spune că trei lucruri pot rezolva asta: calitate, calitate și calitatea. Restul e bla-bla, limbaj de proiect. Sună dur, dar au sunetiștii o vorbă: „Cânți bine, te auzi bine”. În teatru e la fel, joci bine, vine lumea, dacă nu, nu, nimic mai simplu. Publicul tânăr nu minte deloc, este sincer cu spectacolul. Dacă spectacolul e bun poate va mai reveni, dacă e prost va rămâne acasă pe tabletă. Nimic mai simplu. Cine se duce de două ori la un restaurant prost?
– Aș schimba registrul și aș trece în cel personal. Ce v-a atras la teatru? Ce vise v-a împlinit? Ce dorințe aveți de la scenă? Ce planuri aveți pe viitor?
– Farmecul e de vină. M-am atașat de teatru nu ca spectator, ci în timp ce îl practicam stângaci, liceean fiind. Ne plăcea teatrul pe care îl făceam noi, unde ne simțeam liberi, nu cel pentru care eram obligați să plătim bilete și să mergem cu clasa la „Iona”. Teatrul poate fi un refugiu pentru mulți tineri, treaba e doar să aibă ușile deschise atunci când trebuie. În teatru puteam face orice, tot ce nu puteam face oriunde altundeva.
Visul inițial este singurul care contează, să stăpânești exact momentul când ai hotărât pentru tine că asta vei face în viață. Foarte puțini oameni pot spune că fac exact ceea ce și-au dorit. E dureros, dar așa este!
Aș vrea mai degrabă să știu ce dorințe are scena de la noi, nu noi de la ea, ce dorințe au spectatorii, aia ar fi interesant de știut.
Cât despre viitor e simplu, planul e să jucăm ca până acum, sold-out tot timpul, nimic mai mult, nimic mai puțin, fără compromis.
Cu actorii trupei „Auăleu” publicul ieșean se va putea întâlni și pe 2 octombrie, de la ora 20, la spectacolul „O noapte furtunoasă”, care va avea loc la Casa Muzeelor.
A consemnat Maura ANGHEL
