Arte

Vreau să trăiesc din plin la potențialul meu maxim!

Dialog cu Alina Șerban, prima actriță romă care a lucrat la Teatrul Național București

Ieșenii iubitori de teatru sunt așteptați astăzi la o serie de spectacole atent alese pentru a fi incluse pe agenda celei de-a XV-a ediții a FITPTI. Unul dintre ele este „Cel mai bun copil din lume”, adus de către Teatrul Național București și bazat pe povestea autobiografică a artistei de etnie romă Alina Șerban, scris, regizat și interpretat de ea.

Spectacolul spune povestea maturizării unui copil vulnerabil și prezintă puterea de a depăși imposibilul şi eforturile de a face pace cu trecutul şi propria identitate. Publicul va fi purtat prin periplul sinuos şi imprevizibil al unei tinere rome care, după o copilărie şi adolescenţă petrecute într-o comunitate săracă, rămâne fără părinţi şi ajunge să se salveze prin propriile forţe.

„Cel mai bun copil din lume” este un spectacol pe alocuri comic, pe alocuri dureros, care expune o poveste de viață din perspectiva unei tinere rome dublu discriminate – social şi rasial. Oferă o experiență imediată a condiţiei minoritarului asimilat şi a felului în care se integrează (sau nu) în majoritate. „Spectacolul creează un produs cultural valoros de autoreprezentare pentru comunitatea romă și promovează identitatea romă contemporană, deconstruind prin umanitate și empatie stereotipurile asociate romilor”, se arată în prezentare.

Alina Șerban a absolvit UNATC, a fost bursieră la New York, a făcut un master la The Royal Academy of Dramatic Art și a fost studenta română a anului 2012 în Marea Britanie. A scris două piese de teatru, care au avut un succes răsunător la Londra. A jucat și în 8 filme, ultimul fiind „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” și a fost de patru ori premiată pentru „Gipsy Queen”, un film produs în Germania unde a fost declarată actrița anului în 2020. Am stat de vorbă cu Alina Șerban despre teatru, discriminare, ură și împăcarea cu sine prin propria poveste…

– Film sau teatru? Care a fost prima opțiune și cum a apărut în viața ta?

– Nu există o alegere, le iubesc deopotrivă și fiecare mă împlinește într-un fel diferit. Am de învățat atât de mult din ambele domenii! Teatrul a apărut oficial ca și facultate, ca alegere formală, însă îmi aduc aminte de un moment din anul 2012, când am început să lucrez la un video cu o verișoară de-a mea care vindea fier. Am pus-o în antiteză cu o altă fetiță de vârsta ei care nu trebuia să vândă fier, care mergea la școală, iar mama ei avea o mare grijă pentru ea. Nu știam că voi urma și această cale cândva, dar aveam căutări de multă vreme, iar cu acel mic video pe care l-am creat am câștigat un concurs pe tema educației. Premiul a fost o excursie în Eritreea, a fost minunat!

– Ai jucat în „Gipsy Queenun film foarte bine primit îGermania. Pelicula are un moment care scrie istorie în cinematografie – cea mai lungă scenă de box filmată dintr-o singură dublă, în care împarți ringul cu Maria Lindberg, campioană mondială la acest sport. Cât timp te-ai antrenat pentru această performanță?

– Nu m-am antrenat foarte mult pentru a răspunde acestei provocări. Cred că au fost vreo șase luni, m-am antrenat și în timpul filmărilor.

– Uneori, ringul este deschis și în viața de zi cu zi. Care au fost cele mai grele momente din cariera ta? Dar cele mai frumoase?

– Cele mai grele… Unul ar fi când am absolvit facultatea și habar nu aveam unde avea să ducă viața mea. Social vorbind, nu stăteam bine deloc. Ieșisem din sistemul de protecție al statului, mama ieșise și ea din închisoare, tatăl meu murise de ceva vreme, viitorul nu avea cum să fie roz. Nu vedeam niciun plan clar de viață și nu aveam nicio plasă de siguranță. Nu existau locuri de muncă pentru actori, nu te puteai duce la niciun concurs. În ciuda acestor greutăți, mi-am creat drumul meu despre care nu pot spune nici astăzi că are o sustenabilitate clară, dar eu merg în ritmul meu și fac lucrurile cât pot de bine. Cele mai grele momente din carieră? Când am început eu actoria nu era la modă să vorbești despre discriminarea sau sclavia romilor. Nu au fost subiecte cool multă vreme, acum sunt mai trendy, lumea e mai deschisă, însă când am început eu a fost foarte greu. Cele mai frumoase momente le-am avut când am filmat pentru „Singură la nunta mea” și „Gipsy Queen”, apoi mai scurtmetrajele mele. Cele mai frumoase clipe sunt atunci când mă întâlnesc cu publicul, este foarte onorant pentru mine, un privilegiu.

– Ai fost declarată cea mai bună actriță a Germaniei în 2020. Altfel spus, talentul bate discriminarea. Este adevărat?

– Uneori poți să treci cu enorm de muncă atât de discriminare, cât și de jocurile de culise. Lucrurile sunt mult mai complexe, dar se mai poate ca munca să treacă de bariere. De multe ori nu trece, contează mult numele, unele persoane, dar mai sunt și momente când eforturile tale dărâmă aceste ziduri. Cât privește discriminarea, situația este mult mai complicată. Din păcate, sunt oameni discriminați, iar munca și talentul lor nu sunt văzute din start tocmai pentru că au o anumită culoare sau o anumită orientare sexuală. Nu îmi permit să spun că talentul bate discriminarea, e mult mai complet de atât.

– Ești actriţă, scriitoare și prima regizoare romă de teatru şi film a României, dar și prima regizoare romă care a ajuns pe scena Teatrului Național București în octombrie 2021. Totul implică o muncă asiduă, planuri date peste cap poate. La ce ai renunțat pentru a atinge aceste performanțe?

– Vă mulțumesc pentru întrebare. Recent, cineva a adus în discuție costurile cu care reușești în viață… La mine, totul a costat, nimic nu a fost ușor. Și încă totul mă costă între-un anumit fel, însă punând în balanță toată nedreptatea, toate lucrurile extrem de complexe și complicate pe care le-am dus, alăturate bucuriei de a te întâlni cu publicul, când se confirmă că tot ceea ce faci ajunge la inimile oamenilor și că este util pentru ei, sunt motivată să continuu. La ce am renunțat? De multe ori, și încă mai fac acest lucru, mi-am pus sănătatea pe ultimul loc, dar nu sfătuiesc pe nimeni să procedeze la fel. Încă nu am o balanță foarte bună între viață și muncă…

– La Iași ai venit cu spectacolul „Cel mai bun copil din lume”, în fapt frânturi din viața ta așezate pe scenă și nu orice scenă. Ce te-a determinat să realizezi acest spectacol?

– Au fost câteva trăiri. Din punct de vedere artistic, m-am întrebat cum ar fi, ca public, să vezi o poveste din perspectiva unui copil rom care este și discriminat, apoi să constați că discriminarea se transformă în ură de sine. Am vrut să văd și care este reacția la propria versiune a copilului interior. Toate aceste detalii mă interesau și mi s-a părut folositor să vorbim despre aceste frânturi de viață. Mi-am dorit să explorez, să caut povești pe care eu aș avea nevoie să le aud, să mă asigur că fac bine și că sunt necesare. Când am început cercetarea pentru spectacol am găsit o cugetare care spunea că „fiecare suflet își alege familia în care să se nască și că noi venim pe lume pentru a trece printr-o serie de experiențe care să ne ajute să ne iubim pe noi înșine”. M-a inspirat această zicere și am început căutările.

– Ai spus despre spectacolul „Cel mai bun copil din lume”  că are ca scop „să-mi ofere vindecare atât mie, cât și celorlalți, iar dacă se poate, să creez schimbare în bine, prin arta mea”. Ce a vindecat până acum?

– Având în vedere că este artă, nu pot cuantifica din punct de vedere științific. Spectacolul a ajuns la mulți oameni care au plecat emoționați din sală, indiferent de clasă, etnie, statut social, și este uimitor că s-a jucat tot timpul sold-out. A mișcat ceva în fiecare și sunt convinsă că oamenii au plecat cu unele schimbări. Dacă este vorba despre propria vindecare, mi-a adus posibilitatea de a trece cumva la trecut povestea pe care o spun. Faptul că face bine și altora este o continuitate a unui efect pe care îl declanșează întâlnirea cu publicul. Sper să aducă vindecare cât mai multor oameni.

– FITPTI este pentru tineri. Cum vezi relația dintre tineri și scenă? Cum îi atragi în sala de spectacol și cum îi păstrezi?

– Eu derulez de mulți ani proiecte și programe pentru publicul tânăr, pe care îl consider un pământ fertil. Sper ca munca mea să fie relevantă și să fie făcută într-un mod în care să-i țină în sală. Mi-a ieșit până acum, sper să fie la fel și la următoarele spectacole. Unul dintre mesajele mele preferate, primite de la tinerii care au venit la teatru, a fost „M-ați făcut să mă gândesc la societatea în care trăiesc”. Un astfel de mesaj venit de la un liceean mi-a arătat semnificația muncii și m-a motivat să continuu.

– Care este cea mai mare dorință a ta? Din teatru sau din viața personală?

– Probabil să-mi ating potențialul, să simt că am scos din mine lucrurile care mă ardeau și care trebuiau spuse. Dezvolt mai multe proiecte care au în centru tema instituționalizării și a interconectării mai multor identități, aceea de a fi instituționalizată ca femeie și romă. Dezvolt produse video-art cu tineri și tinere din sistemul de protecție socială care vorbesc despre experiența lor. Dezvolt și un performance cu tinerii instituționalizați pe care îl voi prezenta în cadrul unei gale. Îmi doresc ca în câțiva ani să am propriul meu lungmetraj în care să spun povestea unei tinere rome instituționalizate. Vreau să trăiesc din plin la potențialul meu maxim!

A consemnat Maura ANGHEL