Arte

Teatrul are două mari superputeri – întâlnirea și reflectorul

Dialog cu actrița Ana-Maria Ursu, fondatoarea Teatrului Independent „Basca” din Timișoara, regizoarea spectacolului „Fluturii sunt liberi”, unul dintre primele din România accesibilizat pentru persoanele cu dizabilități

De ceva timp, din păcate cam târziu dar totuși bine că există, pe scenele din România au apărut și spectacole accesibilizate pentru persoanele cu dizabilități, ceea ce le permite celor care nu văd sau nu aud ori suferă de autism sau alte tulburări să se poată bucura de darurile actorilor. O astfel de reprezentație, mai exact „Fluturii sunt liberi”, propus de trupa Teatrului independent „Basca” din Timișoara, a ajuns și la publicul ieșean, prin intermediul Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPTI). Curioși din fire, am stat de vorbă cu regizoarea spectacolului și fondatoarea trupei, Ana-Maria Ursu, despre și o altfel de producție.

– Cum a început această frumoasă poveste?

– Spectacolul a apărut din nevoia unei persoane nevăzătoare, Simona Smultea, de a avea spectacole de teatru accesibilizate pentru cei asemenea ei. Mi-a propus să facem acest text care vorbește despre provocările unui nevăzător, despre relația lui cu o mamă ultraprotectoare, despre nevoia de independență și despre puterea de a iubi. Pe lângă asta, pe mine m-a atras acest text pentru că scoate în evidență handicapul emoțional pe care îl simțim cu toții câteodată. Simona a fost alături de noi încă de la primele repetiții. Ne-a spus ce se înțelege din text și ce informații mai trebuie adăugate prin descrierea narativă. Așa a început drumul accesibilizării spectacolelor la Teatrul Basca.

– Ați pornit de la nevăzători, însă nu doar ei se pot se pot bucura de arta voastră.

– Am înțeles că sunt mai multe grupuri de oameni care vor să aibă acces la cultură, așa că am adăugat și interpretare mimico-gestuală pentru persoanele surde. Cu ajutorul Angelei Mate am reușit să aducem teatrul mai aproape și de cei care nu aud. Ne-am consultat cu beneficiarii noștri și am ținut cont de fiecare nevoie în parte. Ca urmare, am avut varianta video neaccesibilizată pentru publicul larg, varianta video cu descriere narativă și interpretare mimico-gestuală pentru categoriile specifice și varianta radiofonică pentru nevăzători. Spectacolul a fost produs în timpul pandemiei, iar premiera a fost prezentată publicului în variantă de live-streaming.

Proiectul a avut impact mare atât pentru persoanele cu dizabilități, cât și pentru cei din breasla culturală. Au apărut și alte spectacole de teatru accesibilizate, operatorii culturali au început să-și accesibilizeze evenimentele (expoziții, concerte), se vorbește des în spațiul public despre importanța accesibilizării atât a spațiilor culturale cât și a conținutului.

În România suntem la început. În alte țări europene, teatrele au departamente care se ocupă cu dezvoltarea tehnologiei folosite pentru accesibilizare (ex. căști și ochelari smart). Despre artiști cu dizabilități nu se poate vorbi în România, pe când în alte țări sunt companii, trupe de muzică, teatre compuse doar din artiști cu dizabilități. E o bucurie că s-a dezvoltat această idee, noi pornind de la o nevoie simplă, de bun simț, a unui om care a vrut să vină la teatru.

 – „Fluturii sunt liberi” nu este singurul spectacol de teatru incluziv, au fost si altele, printre care unul în care actori sunt copiii, „Puf Buf”, cu care ați mers în turneu. Care sunt marile provocări ale unei astfel de reprezentații? Ce te bucură cel mai mult la un astfel de proiect?

– După colaborarea la „Fluturii sunt liberi”, Angela Mate mi-a propus să facem un proiect împreună în care să-i includem direct pe copiii de la Școala „Pufan” din Timișoara. Intram astfel în alt univers, cel al vizualului fără sonor. Au urmat câteva luni de întâlnire, de apropiere, de cunoaștere a limbajelor prin joc și improvizație. Provocările au fost de natură tehnică. De exemplu, un artist e obișnuit să se ghideze după universul sonor în scenă, de data asta, însă, muzica a trebuit să se sincronizeze cu mișcările actorilor.  Așa s-a născut „Puf Buf”, un spectacol colorat, vesel, cu care am mers în turneu la Arad, Cluj și Oradea. Am vrut să dăm curaj și altor copii surzi, dar mai ales am vrut să arătăm publicului larg că surzii pot face orice. Chiar și teatru.

După aceste experiențe, accesibilizarea spectacolelor de teatru a devenit un obiectiv pentru noi. Cel mai recent spectacol accesibilizat este „Animal Crossing”, un text scris de Andrei Ursu și Victor Dragoș care vorbește despre refugiați din perspectiva a doi polițiști de frontieră, unul român și celălalt maghiar. Va fi lansat online săptămâna aceasta.

– Proiectele Teatrului Basca sunt dedicate, cu precădere, persoanelor vulnerabile. Ce te-a atras către ele? Ce răspuns ai primit din partea publicului?

– Proiectele Teatrului Basca s-au dezvoltat organic, bazate pe valori cum ar fi solidaritatea și respectul, iar feedback-ul publicului este unul pozitiv. Mulți dintre spectatorii noștri ne spun că îi luăm prin surprindere sau că le arătăm perspective la care eu nu s-au gândit niciodată. Aproape după fiecare spectacol dezbatem cu publicul subiectul despre care am vorbit.

 – Ai fondat un teatru independent. Nu te întreb cât de greu este să fii artist independent, ci cum ai reușit să realizezi spectacole și care este secretul „rezistenței”?

– După terminarea facultății, m-am angajat într-un teatru de stat. În cei trei ani cât am jucat acolo nu am înțeles de ce spunem acele povești, cui le spunem și care e relevanța acelui gen teatru pentru societate. Am realizat atunci că vreau ca teatrul să fie mai mult decât un spectacol. Vreau să fie și un instrument pentru a ne cunoaște mai bine, unii pe alții, dar mai ales pe noi înșine. Provocarea mea e să păstrez latura artistică în timp ce o adaug pe cea socială. Îmi place să spun că Basca e un teatru liber. Avem libertatea de a spune ce povești vrem noi, prin ce metode vrem, cu ce artiști vrem. Rezistăm atâta timp cât avem această libertate. Rezistăm pentru că reacționăm la realitate. Credem în ceea ce facem, tocmai de aceea rezistăm.
– Ați lansat și un festival pentru persoanele cu dizabilități, ajuns deja la a treia ediție. Spuneți că „In : v z b l” este un festival care își propune să facă vizibil ceea ce este invizibil”. Ce ați facut vizibil până acum? Cum reușiți să deschideți și alți ochi?

– Așa este, suntem în mijlocul festivalului in: v z b l, ediția a III-a, un festival internaţional ce se desfășoară din septembrie până în noiembrie și care cuprinde spectacole naționale și internaționale de teatru, circ, spectacole – concert, rezidențe artistice internaţionale și producții noi ale Teatrului Basca. E atipic să organizezi un festival pe aproape trei luni și câteodată e obositor, însă am ales această variantă pentru a le da timp artiștilor să lucreze cu comunitățile locale și pentru a aduce public nou la fiecare spectacol.

Spectacolele alese vorbesc despre comunități invizibile. În majoritatea dintre ele fac parte chiar artiști ai acestor comunități. Teatrul are două mari superputeri – întâlnirea și reflectorul. Am reușit până acum să aducem laolaltă artiștii, comunitățile și publicul larg, punând reflectorul pe comunități invizibile. De la an la an, observăm faptul că oamenii au început să-i privească pe ceilalți cu alți ochi, iar întâlnirea dintre diverse grupuri a devenit un lucru firesc. Credem că e normal să ne înțelegem și să ne acceptăm între noi, oricare ne-ar fi culoarea pielii, etnia, credințele religioase sau orientările sexuale.

A consemnat Maura ANGHEL