Arte

Reacțiile spectatorilor-copii sunt și un barometru extraordinar pentru a evalua calitatea unei reprezentații

Derulat de curând la Iași, Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPTI) a reunit și o serie de expoziții, una fiind dedicată fotografiei. Imaginile au fost realizate de către Luana Popa (fondatorul Asociației Un concept Luna, și de către artistul Dinel Teodorescu. Prezențe constante la evenimentele culturale din România și nu doar, artiștii de la ONG-ul sucevean și-au făcut un crez din a susține educaţia, cultura și arta care să devină priorităţi şi să fie accesibile pentru toată lumea. Ne dorim o lume în care artiştii, creatorii să fie valorizaţi şi recunoscuţi pentru contribuţia adusă umanităţii şi să devină modele. Ne dorim ca educaţia, cultura, arta să fie bazele dezvoltării societăţii, spun cei de la asociație. Ei își propun să aducă artiştii în mijlocul comunităţii, să ofere perspective noi, să deschidă dialogul, să-i sprijine, să-i promoveze şi să le ofere un loc unde să se exprime, să de dezvolte, să cerceteze, să contribuie la dezvoltarea comunităţii. Totodată, vor să creeze oportunităţi, instrumente pentru ca artiştii să întâlnească publicul şi să se descopere reciproc, să ofere categoriilor defavorizate cultural (şi nu numai) şansa să descopere importanţa şi bucuria artelor prin activităţi specifice (spectacole lectură, spectacole de teatru, concerte, ateliere, conferinţe, dezbateri etc). Ca urmare, prezența lor la FITPTI era deja anticipată. „M-a atras la acest festival prospețimea spectacolelor pentru publicul tânăr (de la cel foarte tânăr până la cel tânăr, dar mai de demult), garanția curatoriatului, atmosfera plină de culoare și energie, promisiunea unor întâlniri esențiale, a spus Luana Popa. Prin intermediul obiectivului, FITPTI s-a văzut, ca mai toate lucrurile, de altfel, și în ansamblu, dar și în detaliu. Obiectivul devine astfel și instrument de evaluare. Fotografiile realizate în cadrul festivalului oferă aceste două perspective, o imagine complexă din care se decupează clar elementele de autenticitate, ingeniozitate și creativitate. Cele doua perspective observate împreună sunt dovada că FITPTI este o experiență importantă și necesară pentru toți participanții – fie ei spectatori sau artiști”, a continuat Luana Popa. Artista a fost impresionată de publicul foarte tânăr cu atât mai mult cu cât reacțiile spectatorilor-copii sunt și un barometru extraordinar pentru a evalua calitatea unei reprezentații. Sinceritatea și spontaneitatea lor nu pot fi disimulate șmereu sunt un spectacol în sine. Un spectacol și o lecție de învățat pentru noi toți, a încheiat artista.

Maura ANGHEL