-Ati fost profesor si la Botosani, si la Falticeni, si la Iasi. Cunoasteti bine valorile din Moldova.

-Sederile in alte scoli decat Colegiul National "Costache Negruzzi" au fost destul de scurte. Am fost profesor la Colegiul "A.T. Laurian" din Botosani, un colegiu foarte bun. Era perioada anilor `84-`88. Acolo am inceput activitatea, am consolidat un nume si probabil ca ar fi fost o cariera frumoasa si acolo. Sotul era medic stagiar si acesta a fost motivul pentru care am stat un timp in ambianta culturala a Botosaniului. Nu va spun de emotiile traite cand intram, ca tanara profesoara, la o clasa a XII-a, cand incercai sa te faci asumata si respectata, fara sa domini, dar in acelasi timp impunand autoritatea. La prima olimpiada am avut trei elevi, in acelasi an, la nivel national si a fost o surpriza. Unul dintre primii mei olimpici este scriitorul Dan Lungu de astazi, care a evoluat si ca sociolog prestigios. Din 1988 sunt la Colegiul National "Costache Negruzzi". Am 25 de ani de activitate, dintre care 22 de ani sunt legati de aceasta scoala unde am crescut intr-o ambianta culturala, intr-o cancelarie extrem de elevata, intr-o scoala cu reguli foarte importante, elitiste, in care esti asumat abia dupa ce ai facut proba valorii, in care treci printr-o initiere aproape masonica.

-Analiza tranzactionala ne invata ca mereu pastram copilul din noi in suflet. Va regasiti uneori in elevii dumneavoastra, ca adolescenta?

-Da, ma regasesc in multi dintre ei, ma regasesc in sensibilitatea unor adolescente care se apropie de literatura, de limbile straine, care au delicatetea si cochetaria feminina. Ma regasesc in incisivitatea unor baieti, in mintile lor scormonitoare, chiar in replica ironica. Accept replica punctata de un umor de calitate, accept si un zambet ironic, daca este trecut prin filtrul unei inteligente si al unei masuri de bun simt. Sigur, ma regasesc in ei, dar in acelasi timp ii vad mult mai curajosi, ii vad mult mai impetuosi decat mine, dar si mult mai pragmatici. Un pragmatism al unei generatii care vrea realizarea imediata, care vrea sa fie bine platita si sa traiasca bine, intr-o societatea in care valoarea le este recunoscuta. Noi aveam si o doza de sentimentalism, de a face lucrurile pentru ca ne placeau, pentru ca iubeam profesia. Acum, ei cuantifica totul in cat se castiga in afara, cat inseamna o bursa in exterior, aplica imediat pentru universitati din strainatate, isi doresc realizarea imediata in cariera. Apreciez lucrurile acestea, dar ai senzatia ca tinerii sunt altfel. In clasa le si spun ca, in general, noi, profesorii, le oferim seturi de valori, de sugestii si apoi le spunem "Azvarle cartea mea", citandu-l pe Gide, "Construieste-ti propria carte, dupa ce ai citit cartile altora. Incearca sa nu spui si sa nu faci ceea ce fac altii o mie, ci descopera sinele tau profund si drumul tau, apoi gaseste puterea sa mergi pe el". Cred si in ideea de destin si de astre, care intr-un fel sau altul ne vegheaza, dar cred si in liberul arbitru.

-Sunteti un Capricorn de nota 10.

-Poate... Intotdeauna am fost harnica, studioasa. In anii de scoala am fost sefa de promotie, am luat toate examenele cu 10, iar la doctorat am primit Magna cum laude. Am facut ceea ce se cade, am mers pe drumul meu cum se cuvine. Poate ca nu am lasat mult loc pentru libertati sau momente de ragaz pe care le doresc acum. Uneori, simti nevoia de a face si altceva. As vrea sa am puterea sa-i sochez pe ceilalti la un moment dat. Nu stiu, poate imbracandu-ma altfel, poate fiind mai putin protocolara si profesorala in ceea ce fac. Pe de alta parte, ma gandesc ca in anii de liceu ascultam totusi Deep Purple si Pink Floyd, un rock psihedelic si un rock progresiv al momentului. Deci, momente si forme de rebeliune, de iesire din tipare la aveam la vremea adolescentei. Cand ai fost construit intr-un fel, e greu sa iesi din rol, nu ar suna natural. Oricum, e clar ca odata cu varsta incepi sa privesti in urma, esti multumit cu ce ai facut, ai un sentiment olimpian ca lucrurile au crescut bine, frumos, ca ai lasat modele, ca ai format oameni, ca ti-ai facut datoria fata de viata. Apoi te intrebi daca fata de tine, fata de lumea ta sufleteasca ar fi trebuit poate sa faci ceva mai mult, sa traiesti ceva ce nu ar trebui pierdut la scoala vietii. Mi-ar fi placut sa fiu actrita, sa joc un rol de tragedie, Fedra sau o Antigona, un personaj sfasiat dilematic. Cred ca ar fi ca un rol de suflet, o rostire scenica a unor valtori sufletesti.

-Sunteti cunoscuta si ca om politic. Ce v-a determinat sa abordati acest traseu?

-Cred ca a fost cumva natural. Prima data a fost invitatia absolut surprinzatoare in 1997, cand am primit propunerea de a deveni inspector general, la doar 35 de ani. Era o chestiune unicat, se dorea la momentul acela o persoana neimplicata politic, erau dispute, se vehiculasera nume unele nu foarte acceptate, unele legate de lumea sindicala, altele de lumea politica. Atunci au avut curajul unii lideri politici de a propune o persoana realizata profesional, recunoscuta, dar neimplicata politic. Am fost recomandata intr-adevar de o comunitate a unor profesori de limba romana care ma stiau bine. A fost o surpriza pentru mine, dar si o teama cumplita, pentru ca era o experienta noua, apasarea era foarte mare, iar responsabilitatile majore. Au fost anii aceia de reforma sub mandatul lui Andrei Marga, ani extrem de frumosi. Am trait un fel de romantism al perioadei de reforma pentru ca se schimbau planuri de invatamant, incepuse reforma curriculara, formarea profesorilor, se contura o noua viziune, erau proiecte finantate de Banca Mondiala si alte institutii europene. A urma apoi proiectul "Educatia 2000+" , finantat de Fundatia Soros, care propunea o reforma complexa, chiar de la "firul ierbii". Initiativele incepeau chiar de la scoala, de la profesor, de la atmosfera din scoala, pana la nivel de sistem macrosocial. Au fost deci ani foarte dificili, dar provocatori, am facut totul cu pasiune si consecventa, alaturi de echipe competente. Am avut avantajul de a fi lasata relativ libera, nu s-au impus multe lucruri din punct de vedere politic. Apoi a venit firesc invitatia in Partidul Democrat care isi cauta atunci, in anii 2000, formula, matca potrivita. Se schimbau presedinti, pleca Petre Roman, venea Traian Basescu, totul era intr-un tumult continuu. S-a schimbat si conducerea de la nivelul filialei din Iasi. Aveam sentimentul uneori ca se bate pasul pe loc, ca nu se intampla nimic la momentul acela, ca partidul era captiv in propriile formule. In 2003, cumva sedusa si de dinamismul si creativitatera tinerilor liberali, de curajul opiniilor si libertatea de gandire si de manifestare in Consiliul Local a grupului liberal, coordonat la vremea aceea de profesorul Dumitru Oprea, cu care eram si colega la Clubul Rotary, am facut trecerea naturala spre liberalism, in a carui doctrina m-am regasit deplin. Este un partid al competitiei, in care este greu sa rezisti, dar in acelasi timp ai o libertate de optiune, de atitudine si de rostire a propriilor pareri.

-Profesor, om politic, mama. Ce relatie aveti cu fiica dumneavoastra, Amalia?

-Este o relatie de apropiere, dar nu as putea spune ca e de identificare completa. Fiica mea apartine unui alt timp si chiar daca as fi incercat eu sa-i impun valorile si aspiratiile mele, m-as fi lovit de lumea ei mai pragmatica, mai reala. Am incercat sa-i dau din cultura mea, sa o orientez spre limbile straine, am ajutat-o sa calatoreasca, am fost alaturi de ea la prima iubire, la prima suferinta din dragoste si cand a facut alegerile in profesie. Dar, in acelasi timp, ne-am confruntat dramatic de nenumarate ori. Ea este Sagetator, o zodie de foc, foarte puternica si norocoasa, ferma si apriga. Are puterea de a-si apara propriile opinii, de a-si cuceri spatiul ei, are o anumita sensibilitate, poate modelata de mama, dar stie cand sa spuna |"Nu, pana aici". "Astea sunt ideile tale, sunt cliseele si prejudecatile tale". Poate de multe ori m-a resimtit ca fiind profesor, am avut-o si eleva. A fost intr-o clasa foarte buna si draga mie. Mi-am spus ca daca tot ma risipesc pentru foarte multi copii, s-o fac si pentru al meu, nu doar pentru a preda limba si literatura romana, cat si pentru a-i oferi lectiile de viata necesare, pentru a fi alaturi de ea pe drumul unei educatii alese si complexe. Amalia a absolvit Facultatea de Drept, lucreaza ca si consilier juridic intr-un cabinet notarial. Isi doreste sa urmeze cariera de notar, este un drum greu si cu multe sincope, cu multe reguli de casta, dar speram ca va fi bine. Drumul ei in viata a fost mai lejer decat al nostru. Amalia nu a urmat cariera sotului meu, medicina, nici a mea. Si nici nu as fi dorit, poate pentru ca este greu sa fii profesor, n-as putea spune ca ai intotdeauna sentimentul implinirii. A ales tot o zona umanista, se simte bine in acest univers cu oportunitati intr-o lume care are nevoie de justitie.

-Profesia este un tot unitar cu dumneavoastra. Totusi, mai este loc si pentru iubire? Ce loc ocupa dragostea in viata dumneavoastra?

-Este sentimentul fundamental al fiintei. Este starea de gratie prin care ceea ce este material si trecator in fiinta noastra se spiritualizeaza si devine foc, devine ardere, devine emotie. Nu as fi conceput o casatorie fara dragoste. Iubirea a existat mereu in spatiul nostru, al casei, in cei peste 25 de ani de casatorie. Am sarbatorit nunta de argint anul trecut, am rezistat impreuna, am trecut si peste momente mai grele. Suntem zodii dificile amandoi, sotul meu este Varsator, zodie de apa, ambitioasa, cu adancuri misterioase. A existat intre noi multa dragoste, a fost si respectul reciproc, o armonie a casei. Aici este puterea dragostei de cuplu. E nevoie apoi de dragostea pentru profesie. Daca as fi ales un alt domeniu, cu siguranta as fi facut-o ca o concesie a unei conjucturi, a unui imperativ al momentului. Am ales profesia din predestinare aproape si am ales exact cum sufletul mi-a spus, gandind mai putin rational, lasandu-ma dusa catre trairea intru cultura. Apoi este dragostea pentru ceilalti. Imi pasa de ceea ce se intampla in jurul meu. Poate este vorba si de orgoliul de a te vedea proiectat in ceva, in elevii pe care ii formezi si care ai vrea sa-si aminteasca de tine, in diplomele si distinctiile pe care le capeti, in cartile pe care le scrii. Dar vreau ca lumea sa fie mai buna dupa ce am plecat eu si atunci trebuie sa iti pese de ce se intampla in jur, trebuie sa te implici.

-Sunteti si membru al Clubului Rotary. A fost nevoie de o astfel de structura la Iasi?

-Noi traim intr-un oras complex, cu multe valori, cu multa inteligenta, cu oameni de substanta, care pe de o parte se pot grupa intr-un club al elitelor intelectuale, financiare, iar pe de alta parte, fiind prieteni si solidari prin valorile in care cred, pot genera proiecte pentru comunitate. Rotary are peste 30.000 de cluburi si peste doua milioane de membri pe toate continentele. A derulat multe proiecte. Poliomielita a fost eradicata datorita proiectelor sustinute de Rotary International. Este o lectie de solidaritate, de implicare civica, de omenie, in raport cu exteriorul si in acelasi timp o lectie de prietenie in interiorul clubului. La intalnirile noastre se prezinta noutati din medicina, din arta si tehnica, dar si carti de ultima ora, albume de pictura. Vorbim despre calatorii, facem proiecte, ajutam camine de batrani, ofelinate, scoali, spitale, oferim burse. Este nevoie si de asemenea activitati, prin care daruiesti si te implinesti.

-Ati vorbit despre pasiuni. Ce pasiuni are omul Camelia Gavrila?

-Una din pasiuni este firesc lectura, pentru ca se leaga de profesie, as asocia-o cu filosofia. Sunt un diletant in filosofie, dar un diletant care a "inghitit" multa filosofie de-a lungul timpului. Imi place si pictura, iar casa mea e plina de albume si de tablouri. Am calatorit mult si orice calatorie inseamna pentru mine ore pierdute in muzeele lumii. As spune ca traiesc aproape visceral intalnirea cu pictura impresionista sau postimpresionista. Imi plac Monet si Degas, Van Gogh si Cezanne, imi plac panzele postimpresioniste cu privirile halucinate de trairi si ganduri nelinistite, ador lichefierea culorilor si a timpului la Dali sau stilizarile albastre ale lui Picasso. Ascult muzica, fara a fi un cunoscator, merg in rastimpuri la concerte. In momente de ragaz, in functie de starea sufleteasca, daca sunt mai ravasita, ascult Simfonia Destinului a lui Beethoven, daca sunt calma, ma rasfat cu Mozart.

-Sunteti o femeie de succes. Ce reteta credeti ca ar trebui sa urmeze orice adolescenta pe care o formati? Care este ingredientul principal al unei vieti implinite?

-In primul rand, pasii care ar trebui urmati ar fi cunoasterea, stiinta, cultura. Oricata creativitate si inventivitate ar fi, daca nu exista un fundament al cunoasterii, daca nu stii foarte multe despre lumea in care traiesti, despre domeniul in care vrei sa te formezi, nu vei reusi. Aceasta este o axioma aproape. Trebuie sa existe o adecvare intre domeniul ales si aptitudinile sau vocatia personala. As continua cu increderea in sine, care ar trebui sa se vada, dar care se construieste treptat. Toti avem frustrarile, neimplinirile si complexele noastre. Le purtam in noi, sunt demonii nostri interiori, dar trebuie sa stii ce este luminos in fiinta ta si sa arati lumii un chip sigur de sine, care isi stie drumul si il urmeaza cu incredere. Uneori, din nefericire, intr-o societate in care valorile se pulverizeaza, nu intotdeauna moralitatea si seriozitatea iti asigura succesul. Eu cred, insa, ca exista o justitie imanenta, care vine si asaza lucrurile in matca lor. Iti mai trebuie si sustinerea celor din jur, putina dragoste, prietenie, un ajutor, un umar pe care sa te sprijini in momentele de deriva. Mai ai nevoie de curaj, de un strop de nebunie, care inseamna si inspiratie in marile decizii. Daca ramai numai pe cararile batatorite, s-ar putea sa nu reusesti. Uneori trebuie sa ai curajul sa treci prin desert, ca sa ajungi in final la o Mecca pamanteasca.

-Pe ce loc ati pune feminitatea intr-o cariera?

-Este esentiala si nu trebuie sa o uitam, sa o punem in paranteze. Exista tendinta, in lupta femeilor pentru a se impune, fie in profesie, fie in politica, in viata sociala, sa se defeminizeze, sa isi asume din rolurile barbatului. E gresit. Noi suntem altceva, exista o complementaritate intre barbat si femeie. Trebuie sa venim cu ceea ce inseamna sensibilitate si inteligenta feminina, sa oferim intuitia noastra, spiritul matern, doza de omenie, de generozitate. Feminitatea este inefabila. Este greu de definit. Vine din fiinta ta, se si cultiva, se educa prin viata, prin scoala, prin experiente. Feminitatea este o frumusete interioara, un glas ce vine din adancuri nebanuite, care iti spune ce ti se potriveste, cum ar trebui sa te imbraci, cum ar trebui sa privesti, sa vorbesti, sa alini si sa mangai...

Inapoi la Pagina 1