Falimentul Temporar Intentionat al Firmei
Tot mai frecvent a aparut în practica comerciala din România o noua modalitate ingenioasa de evitare a platii datoriilor de catre partenerii de afaceri, modalitate situata la limita legalitatii, prin care se poate provoca stingerea intentionata a datoriilor catre creditorii firmei. Complet lipsita de orice etica comerciala, procedura permite agentilor economici de rea-credinta sa se sustraga de la plata datoriilor catre creditorii cu care au colaborat, provocând pierderi voite acestora. S-a realizat astfel un mecanism care se pozitioneaza la limita înselaciunii prin inducere în eroare si prin dezvoltarea unor proceduri care conduc la "cerinte" în sarcina creditorilor, cerinta care, daca nu sunt îndeplinite conduc la pierderea dreptului de creanta si implicit la posibilitatea de a mai solicita recuperarea sumei.
Pierderea dreptului de creanta apare si atunci când debitorul amâna plata datoriilor sale catre creditorii de buna-credinta, promitând însa, fara forme legale, plata la o data ulterioara. Adesea, aceasta tergiversare urmareste "pierderea" timpului legal al creditorului de a mai solicita creanta. În astfel de cazuri, atunci când debitorul solicita constatarea propriului faliment, conform procedurii, se constata si depasirea timpului legal pentru efectuarea unui act de solicitare a returnarii creantei si implicit imposibilitatea creditorului de a mai solicita acest lucru.

Mecanismul insolventei
Insolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile:
a) insolventa este prezumata ca fiind vadita atunci când debitorul, dupa 30 de zile de la scadenta, nu a platit datoria sa fata de unul sau mai multi creditori;
b) insolventa este iminenta atunci când se dovedeste ca debitorul nu va putea plati la scadenta datoriile exigibile angajate, cu fondurile banesti disponibile la data scadentei.
Debitorul este persoana fizica sau persoana juridica de drept privat al carei patrimoniu este în stare de insolventa.
Creditor este persoana fizica sau juridica ce detine un drept de creanta asupra averii debitorului si care a solicitat, în mod expres, instantei sa îi fie înregistrata creanta în tabelul definitiv de creante sau în tabelul definitiv consolidat de creante si care poate face dovada creantei sale fata de patrimoniul debitorului, în conditiile prezentei legi. Au calitatea de creditor, fara a depune personal declaratiile de creanta, salariatii debitorului.
Creditor îndreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolventei este creditorul a carui creanta împotriva patrimoniului debitorului este certa, lichida si exigibila de mai mult de 30 de zile.
Conform Art. 26, alin 1 din Legea nr. 85 din 5 aprilie 2006 (actualizata), privind procedura insolventei, procedura va începe pe baza unei cereri introduse la tribunal de catre debitor sau de catre creditori, precum si de orice alte persoane sau institutii prevazute expres de lege. Art. 27 din aceeasi lege arata ca debitorul aflat în stare de insolventa este obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozitiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la aparitia starii de insolventa. Va putea sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozitiilor prezentei legi si debitorul în cazul caruia aparitia starii de insolventa este iminenta. Cererile persoanelor juridice vor fi semnate de persoanele care, potrivit actelor constitutive sau statutelor, au calitatea de a le reprezenta.
Totodata, legiuitorul a prevazut posibilitatea combaterii cererilor depuse cu rea-credinta. Astfel, introducerea prematura, cu rea-credinta, de catre debitor a unei cereri de deschidere a procedurii atrage raspunderea patrimoniala a debitorului persoana fizica sau juridica, pentru prejudiciile pricinuite. Problemele apar însa acolo unde firmele îsi declanseaza în mod voit aceasta procedura tocmai din interesul de a se pune la adapostul unor mecanisme juridice care le permit "filtrarea" creantelor existente.
Începerea procedurii insolventei pentru un anumit debitor obliga creditorii sai la realizarea unor proceduri impuse de catre legislatie pentru a putea avea "posibilitatea" de a-si mai recupera creantele. Omiterea respectarii acestor proceduri sau amânarea lor va conduce implicit la pierderea dreptului de a mai putea solicita recuperarea creantei respective.
În conformitate cu prevederile Art. 61, din aceeasi lege, în urma deschiderii procedurii, administratorul judiciar va trimite o notificare tuturor creditorilor mentionati în lista depusa de debitor în conformitate cu prevederile legii, debitorului si Oficiului Registrului Comertului sau, dupa caz, Registrului Societatilor Agricole ori altor registre unde debitorul este înmatriculat/ înregistrat, pentru efectuarea mentiunii.
Daca creditorii cu sediul sau cu domiciliul în strainatate au reprezentanti în tara, notificarea va fi trimisa acestora din urma. Notificarea prevazuta anterior se realizeaza conform prevederilor Codului de Procedura Civila si se va publica, totodata, pe cheltuiala averii debitorului, într-un ziar de larga circulatie si în Buletinul procedurilor de insolventa.
Notificarea va cuprinde:
a) termenul limita de depunere, de catre creditori, a opozitiilor la sentinta de deschidere a procedurii, pronuntata ca urmare a cererii formulate de debitor, precum si termenul de solutionare a opozitiilor;
b) termenul limita pentru înregistrarea cererii de admitere a creantelor asupra averii debitorului, care va fi de maximum 60 de zile de la deschiderea procedurii, precum si cerintele pentru ca o creanta înregistrata sa fie considerata valabila;
c) termenul de verificare a creantelor, de întocmire, afisare si comunicare a tabelului preliminar de creante, care nu va depasi 30 de zile pentru procedura generala sau, respectiv, 15 zile, în cazul procedurii simplificate, de la expirarea termenului prevazut la lit. b);
d) termenul de definitivare a tabelului creantelor, care nu va depasi 30 de zile în cazul procedurii generale si, respectiv, 15 zile în cazul procedurii simplificate, de la expirarea termenului corespunzator fiecarei proceduri, prevazut la lit. c);
e) locul, data si ora primei sedinte a adunarii generale a creditorilor, care va avea loc în maximum 5 zile de la expirarea termenului prevazut la lit. c).
Cu exceptia salariatilor ale caror creante vor fi înregistrate de administratorul judiciar conform evidentelor contabile, toti ceilalti creditori, ale caror creante sunt anterioare datei de deschidere a procedurii vor depune cererea de admitere a creantelor în termenul fixat în sentinta de deschidere a procedurii; cererile de creante vor fi înregistrate într-un registru, care se va pastra la grefa tribunalului. Toate creantele vor fi supuse procedurii de verificare prevazuta de prezenta lege, cu exceptia creantelor constatate prin titluri executorii.

Administratorul judiciar va proceda de îndata la verificarea fiecarei cereri si a documentelor depuse si va efectua o cercetare amanuntita pentru a stabili legitimitatea, valoarea exacta si prioritatea fiecarei creante. Administratorul judiciar va putea solicita explicatii de la debitor, va putea sa poarte discutii cu fiecare creditor, solicitându-i, daca el considera necesar, informatii si documente suplimentare
Ca rezultat al verificarilor facute, administratorul judiciar/lichidatorul va întocmi si va înregistra la tribunal un tabel preliminar cuprinzând toate creantele împotriva averii debitorului, precizând ca sunt: chirografare, garantate, cu prioritati, sub conditie sau nescadente si aratând pentru fiecare numele/denumirea creditorului, suma solicitata de creditor si suma acceptata de administratorul judiciar.
Odata cu afisarea tabelului, administratorul judiciar/lichidatorul va trimite de îndata notificari creditorilor ale caror creante sau drepturi de preferinta au fost trecute partial în tabelul preliminar de creante sau înlaturate, precizând totodata si motivele.
Debitorul, creditorii si orice alta parte interesata vor putea sa formuleze contestatii cu privire la creantele si drepturile de preferinta trecute de administratorul judiciar/lichidator în tabelul preliminar de creante.
Dupa înregistrarea tabelului definitiv, numai titularii creantelor înregistrate în tabelul definitiv pot sa participe la votul asupra planului de reorganizare sau la orice repartitii de sume în caz de faliment în procedura simplificata.
Titularul de Creante anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creantelor pâna la expirarea termenului prevazut de lege, este decazut, cât priveste creantele respective, din urmatoarele drepturi:
1. dreptul de a participa si de a vota în cadrul adunarii generale a creditorilor;
2. dreptul de a participa la distribuirile de sume în cadrul reorganizarii si falimentului;
3. dreptul de a-si realiza creantele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociatilor cu raspundere nelimitata ai persoanei juridice debitoare, ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul sa nu fi fost condamnat pentru bancruta simpla sau frauduloasa ori sa nu i se fi stabilit raspunderea pentru efectuarea de plati ori transferuri frauduloase. Decaderea va putea fi invocata oricând, de orice parte interesata, pe cale de actiune sau exceptie.
"Răscumpărare prin Management"
Sistemul practicat la nivel mondial pentru salvarea firmelor intrate în incapacitate de plată este cunoscut sub denumirea de "Răscumpărare prin Management". Concret reprezintă totalitatea regulilor economice si juridice care se pot aplica unui agent economic aflat în incapacitate de plată pentru a-l face din nou profitabil. Firmele specializate în management si reorganizare au experti si au capacitatea de a prelua conducerea sau managementul unui agent economic aflat în dificultate si de a-l readuce în situatia de profit într-o anumită perioadă de timp. Pe durata acestei perioade de timp firma este complet gestionată de către firma de management, care, prin optimizarea exploatării resurselor si prin anumite mecanisme fiscale si comerciale induse, îsi va atinge obiectivul final si anume re-aducerea firmei din incapacitate de plată la nivel de firmă optim functională.
Această procedură va fi prezentată detaliat în următoarele numere ale revistei.
Comentarii:1
1# Scris de carstea |
in data de: 26/06/2010 17:15 |
Excelent articol!!!! |
|
Adauga comentariu:



















