- Cum ai ajuns promotor?

- Am inceput cu boxul, care la mine în familie reprezinta o traditie; tata a fost boxer, la fel ca si ceilalti cinci frati ai lui. Cred ca suntem o familie unicat. Ei, si prin `97-`98, eram student la Medicina. Dupa Revolutie aparusera tot felul de gale profesioniste de box, dar organizate asa cum se organizau pe atunci, în vremurile alea de pionierat. Aveau un puternic iz balcanic. Mai venea Minune, cânta o manea, umplea sala în care se spargeau seminte la greu si se mânca vata de zahar si abia apoi începea boxul. Vazând ce se întampla, mi-am zis ca trebuie neaparat sa-ncerc sa fac o gala ca lumea, asa ca în vara lui `98 am fost în vacanta în Anglia, am vazut cum se fac lucrurile acolo în materie de evenimente de genul asta, m-am întors în tara si i-am convins pe organizatorii circului Zavata de la Saturn, care aveau toata logistica pentru un show, sa facem o gala de box. Am adus niste englezi care au boxat, gala a fost transmisa pe Constanta de Tv Neptun si asta a fost primul meu succes ca promotor. Oamenii s-au bucurat, le-a placut, au venit la gala, ca tot erau pe litoral, la distractie, si au vazut si box, si circ!

- Primul nume de soi pe care l-ai adus în România?

- Tony "Bad Boy" Badea, în 2000! Era locul 3 în WBC la vremea aia si campion al Commonwealthului la categoria mijlocie. Omu' locuia în Canada. L-am adus frumos la Ploiesti, ca trebuia sa încep din orasul meu de bastina, i-am dat adversar un american de origine mexicana, sala s-a umplut, ProTv a transmis evenimentul si toate au fost bune si frumoase. Asta a fost primul eveniment de amploare pe care l-am organizat. I-am zis "Noaptea Campionilor"!

- Când nu faci gale cu ce te ocupi?

- Când nu fac gale pregatesc urmatoarea gala (râde)! Am un sistem personal de decompresie. cum fac astia care se scufunda. Am intrat la adâncime, sub presiune, si dupa aia trebuie sa ies la suprafata, trecând pe la depresurizare. Asta o fac printr-o vacanta, care chiar daca ar trebui sa însemne o perioada de relaxare, de fapt nu prea e, caci primul lucru pe care-l fac când ajung în locul respectiv e sa iau pixul si hârtia si sa-mi înnebunesc prietena cu tot soiul de idei. Mi-a venit o idee, ce parere ai de asta, uite ce vreau sa fac... Practic, nu pot sa traiesc fara sa m-apuc de urmatoarea gala.

- Faci sport?

- Fac. Caut sa ma mentin în zona 100 de kilograme. Ma joc pe la sala cu baietii ca sa mai slabesc un pic si oricum îmi face placere sa ma antrenez cot la cot cu ei. Am în cap o fraza a lui Hemingway care spunea ceva de genul "Cine manânca din pâinea boxerului n-are voie sa moara pâna nu face si el box". Bine, eu nu manânc din pâinea boxerului, dar ideea e ca daca tot promovezi un sport dur, trebuie sa stii si sa vezi pe pielea ta prin ce trec sportivii. Trebuie sa-ti dai seama de sacrificii, de suferinta lor. Eu m-am jucat la sala si m-am accidentat urât la tibie cu un sportiv de 70 de kilograme. Îti dai seama ca imediat m-am gândit ce s-ar fi întâmplat daca ma ciocneam cu un sportiv mai greu, daca am avut probleme dintr-o lovitura primita de la unul care e aproape jumatate cât mine. În orice caz, îi vizitez pe sportivi constant... Ma duc pe la Sora pe la sala mereu, trec des pe la Iasi, pe la Scorpions, ca sa-i vad pe Morosanu si pe Ciobanu.

- Familia?

- Am o fetita, care a crescut odata cu Local Kombat-ul. Ma iubeste foarte mult si de fiecare data când plec pe undeva ma întreaba unde plec, ce gala organizez. Stie o multime de lucruri despre ceea ce fac eu.

- Fa-ma sa râd! Spune-mi o întâmplare haioasa de la o gala.

- Îti spun doua. Fii atent! În 2007, la K-1 România, gala care s-a tinut la Bucuresti în Sala Polivalenta, l-am invitat pe celebrul Ray Sefo, nume greu de tot din K-1, neozeelandez, cu multi fani în România. S-a strâns lumea ciopor pe el, de ziceai c-am venit cu ursu', însa omu' nu s-a aratat deranjat deloc. A vorbit cu toti, a dat autografe, s-a lasat pupat, era tot numai un zâmbet, ce mai, a fost tare de tot. Ei, si la un moment dat, o sportiva care suferise un accident nasol m-a rugat s-o pun în legatura cu Sefo, ca sa-i ceara sfaturi despre recuperare. Zis si facut. Le-am aranjat întâlnirea, s-au cunoscut, si Sefo a primit un plic cu câteva pagini în care fata îsi prezenta situatia. La o zi dupa ce a plecat Sefo, femeia vine la mine cu lacrimi în ochi: "Domnu' Irimia, am facut-o de oaie. Uitati ce am facut... Pe desktop aveam mai multe fisiere, între care si fisierul intitulat Povestea vietii mele, care trebuia sa ajunga la domnul Sefo, numai ca zapacita de emotie, în loc sa printez ce trebuia, am printat Povestea ... Hmmm. Ce poveste ati printat doamna? Povestea aia... stiti dumneavoastra... a organului genital masculin al lui Ion Creanga". Biata de ea printase Povestea Pulii a lui Creanga tradusa în engleza pentru cineva. "Nici macar n-am aruncat un ochi ca sa vad ce a iesit din imprimanta, asa ca domnu' Sefo a primit Povestea.....hmmm. Ce ma fac?!" Îti dai seama ca m-a umflat râsul! Când ne-am vazut mai apoi, Sefo zice..."Domnule, sa stii ca n-am priceput mai nimic din ce am primit de la doamna aceea". I-am explicat ca femeia a facut o greseala si ca-si cere scuze. Uite asa l-a cunoscut Ray Sefo pe Ion Creanga.

Alta dandana s-a petrecut la Arad. La gale lucrez nu numai cu oameni angajati, ci si cu rude, cu tata, cu unchii mei, cu fratele. La Local Kombat Arad, tata avea ca sarcina sa se ocupe de materialele publicitare, între care si placutele alea pe care sunt trecute rundele si numele unui sponsor si pe care le prezinta fetele în ring. Tata a facut ce a facut si le-a uitat acasa. Îti dai seama ca m-am cam enervat, iar el, ca sa salveze situatia, ce crezi ca a facut? A luat niste cutii de pizza, le-a decupat capacele alea patrate si a scris pe ele cu un marker, foarte caligrafic, numerele reprizelor. M-a amuzat foarte tare initiativa asta, vazând cum încearca el sa salveze situatia. Oricum, sa stii ca în general momentele astea penibile din cariera devin comice în timp.

- Nu ti-a trecut prin cap sa aduni într-o carte toate pataniile astea?

- Ai sa râzi, dar chiar asta o sa se întâmple. Înca de anul trecut m-a contactat cineva de la o editura cu propunerea de a scoate pe piata o carte despre fenomenul Local Kombat. Nu stiu deocamdata ce titlu o sa aiba, dar o sa apara cât de curand si bag mâna-n foc ca o sa fie interesanta. Gândeste-te doar ca Radu Pietreanu si Mugur Mihaescu, de la Vacanta Mare, s-au inspirat în multe dintre scheciurile lor din întâmplari petrecute la galele organizate de mine.

- Prin Moldova când mai calci? Toate galele pe care le-ai organizat aici au fost sold out.

- În ultima vreme ne-am îndreptat atentia catre orase pe unde nu mai calcasem, ca Oradea si Baia Mare, de exemplu. În Moldova, ai dreptate, a fost nebunie de fiecare data. Iasi, Galati, Bacau, Vaslui, oriunde am fost, lumea a venit gârla si am fost primiti excelent. Vreau sa revenim în Moldova cu o gala de mare amploare, mai ales ca avem destui eroi care provin din zona asta... Catalin Morosanu si Sebastian Ciobanu de la Iasi, Ionut Atodiresei de la Falticeni, Ionut Iftimoaie, bacauan de origine, si iesean prin adoptie, care va reveni în ring.

- Poftim?! Revine Iftimoaie?!

- Hahahaha....Te-am luat prin surprindere, nu ? Ionut a reînceput pregatirea înca din toamna 2009. Am demarat discutiile pentru organizarea celei mai mari gale care s-a vazut vreodata în România. Vreau sa aduc aici crème de la crème din lumea K-1, adica Bonjasky, Schilt, Aerts, Le Banner, Hari, Karaev plus bineînteles sportivi români, între care si Iftimoaie, care pâna în 2007 când s-a retras era cel mai în voga luptator român. Daca mai tii minte, dadeau navala la sala femei de toate vârstele numai ca sa respire acelasi aer cu Iftimoaie. Gala asta de care-ti vorbesc as vrea sa aiba loc în luna mai. Unde, nu stiu deocamdata, dar am o lista cu orase, printre ele numarându-se Clujul, Aradul, Iasiul, Bucurestiul, Sibiul, Baia Mare, Bacaul si Brasovul. La ce sportivi vrei sa aduci, cred c-o sa cam coste... In jur de 1 milion de euro va costa dupa socotelile mele. Pai un Schilt sau un Bonjasky sau un Le Banner nu urca în ring fara 100.000, dar eu trag nadejde c-o sa iasa.

A venit la o gala de selectie la Mamaia în 2007 când l-am adus si pe Myke Tyson. Morosanu a fost atât de simpatic ca pe mine m-a cucerit din prima. Nu prin stilul de lupta, ca la vremea aia n-avea tehnica, n-avea nimic ci doar o determinare atât de mare ca era în stare sa muste si din corzile ringului. Vroia sa se bata si în pauza, asa ca antrenorii îl tineau cu forta pe scaun, era ca un câine în lesa. Era venit din rugby, nu-si controla foarte bine atunci loviturile, dar a progresat uimitor de repede. In 2007 am riscat un pic si i l-am dat ca adversar pe Stefan Leko (nr luptator croat de origine germana celebru în K-1) iar Morosanu nu ne-a dezamagit. A pierdut la puncte dar a luptat în asa fel încât a stârnit admiratia tuturor si l-a facut pe Leko sa spuna ca "daca si în K-1 ar exista luptatori atat de curajosi si de inimosi precum Morosanu, lucrurile ar sta mult mai bine". Odata cu meciul asta, Catalin le-a dat o palma si altor sportivi care n-aveau curajul sa accepte meciuri cu adversari atât de tari si a dat semnalul ca s-a nascut o generatie care poate lupta contra oricui. Si am sa te rog sa te uiti la Raul Catinas sau la Sebastian Ciobanu si o sa vezi ca am dreptate. Iar acum, Morosanu a ajuns sa lupte în marile gale din K-1 pentru ca a progresat foarte mult, pentru ca este disciplinat si îsi asculta cu sfintenie antrenorul, pe Mihai Constantin, dar în acelasi timp este si un showman desavârsit, ceea ce place foarte mult, mai ales la japonezi care sunt înnebuniti dupa el.

Cred ca e reversul medaliei. Asa cum noi barbatii vrem sa vedem evenimente în care apar femei, probabil ca barbatii astia din ring devin un simbol al puterii, al masculinitatii, arata si bine cei mai multi dintre ei, asa ca femeile, indiferent de vârsta, îi privesc cu interes. Nimic din toate astea, dar am si eu superstitiile mele. De exemplu la fiecare gala îmi cumpar din orasul gazda câte un articol vestimentar. La început eram atât de superstitios încat îmi cumparam costum, camasa, cravata, pantofi, din fiecare oras, dar apoi mi-am dat seama ca n-au sa-mi mai încapa în sifonier. Înaintea fiecarei gale trec pe la biserica si ma rog pentru sanatatea sportivilor. Odata, biserica la care m-am dus era inchisa si am intrat în panica pentru ca nu-mi puteam face ritualul complet, însa m-a salvat un credincios care mi-a zis "domnle' nu conteaza ca intri în biserica sau nu, pune mâna pe clanta bisericii si roaga-te, nu conteaza ca esti înauntru sau afara". Si asta m-a ajutat foarte mult ca exemplu. Altfel, când ajung la sala sunt logoreic, panicat, am momente când sufar de pierderi de memorie de scurta durata, de genul ca daca ma întrebi ce-am vorbit nici nu-mi aduc aminte c-am stat de vorba cu tine. Acolo eu nu vad decât ringul, nimic altceva, nici macar nu mai stiu cine a fost la gala. Multumesc, si voi la fel !

Local Kombat este un circuit de kickboxing aparut pe piata din România în 2005. Pâna în prezent s-au organizat peste 40 de gale, toate transmise de ProTv. Sportivii care practica kickboxingul se numesc kickboxeri. În acest sport, care este o arta martiala, sunt permise loviturile de pumn, de picior si de genunchi. Lupta se poarta numai în picioare pe durata a 3 reprize de câte 3 minute. În caz de egalitate se poate dicta o runda de departajare. Sunt interzise loviturile de cot, cele cu capul, precum si lupta la sol. Formatul Local Kombat a fost conceput dupa cel al circuitului K-1, cel mai cunoscut circuit de kickboxing, infiintat in 1993 in Japonia.

Eduard Irimia este cel mai cunoscut promotor sportiv din Romania. De 12 ani organizeaza gale de box si kickboxing, inventeaza sportivi, sparge audientele tv si umple salile de sport. In 2003 a creat circuitul de arte martiale Local Kombat despre care in ziua de astazi au auzit pâna si bunicutele, care printre crosete si andrele mai scapa cate un ochi la televizor ca sa-i vada pe Morosanu, Ghita sau Iftimoaie. A ales sa devina promotor abandonând, dupa 3 ani de studiu, Facultatea de Medicina din Bucuresti. In loc sa poarte halatul alb si sa vorbeasca despre nas, gât, urechi, a preferat costumul business si dialogurile despre boxeri, bani, management, televiziune. S-a nascut pe 10 iulie 1974 la Ploiesti si are o fetita, Michel, de 5 ani si jumatate, care îl "kombate" ori de câte ori sta prea mult timp departe de ea. Anul acesta, Eduard Irimia va deveni subiect de carte. Cu toate ca la televizor pare sobru, în realitate e un tip pus pe sotii care are de spus o sumedenie de povesti despre el si despre ceea ce se cheama Local Kombat.

Comentarii (0)

Adauga comentariu:

Nume:
Email:		(nu apare in pagina )
Comentariu:
		Caractere disponibile
	Cod antispam - introduceti in cimpul de mai sus cele 3 caractere de culoare neagra