-- De unde ai aparut, Ioane ?

--Din cel mai frumos loc de pe pamânt, Comanesti-Bacau. Acolo am stat pâna la 18 ani când am luat viata-n piept. Ma jucam cu copiii din sat si ma scaldam cât era ziulica de lunga în perioada verii. O stergeam prin fundul gradinii fara sa le spun parintilor, care, normal, ar fi fost îngrijorati, si stateam la gârla ore-n sir. Altfel, n-am fost un copil problema, dar aducându-mi aminte de vremurile copilariei cred ca nici eu n-as vrea ca Nicholas, baietelul meu, sa faca asa cum am facut eu.

-- De ce « Ionut »?

--Sunt doua motive pentru care port prenumele Ionut. Pe tata îl cheama Ioan si au vrut sa-i duc mai departe numele dar în acelasi timp si-au dorit sa ma si alinte un pic si ca sa nu-mi zica Ion a iesit un Ionut asa mai gingas...

-- Nestiind ce o sa iasa din tine mai târziu !

--Nestiind..... si uite îti spun acum o chestie pe care n-am mai spus-o. Mama, la una dintre vizitele facute la doctor în vremea când era însarcinata cu mine, a fost sfatuita de doctori sa abandoneze sarcina. Nu existau mijloacele de verificare a sarcinii din ziua de azi, iar mamei i s-a spus ca sunt sanse foarte mari ca fatul, adica eu, sa fie mort, asa ca ar fi mai bine sa faca un avort. Stii ca pe vremea aia lucrurile erau complicate, nu se putea avorta decât cu semnatura medicului... Mama, femeie cu frica lui Dumnezeu, a zis ca ea nu poate sa faca asa ceva. Noi suntem crestini ortodocsi practicanti, asa ca ea a hotarât sa lase totul în mâna lui Dumnezeu sperând ca totul va fi bine....si iata ca a iesit pâna la urma un Ionut cât se poate de vioi.

-- Pielea te manânca de mic?

--Pielea m-a mâncat toata viata, numai ca provocarile au venit mereu din partea celor care erau mai mari decât mine si cred ca de aia mi-am si ales întotdeauna adversari cu fizic mai mare decât al meu. Mi-a placut mereu sa am adversari mai mari si mai puternici în fata mea. Copil fiind, lucrurile au stat destul de bine pentru mine, în sensul ca n-am avut niciodata probleme cu gastile pe la scoala sau prin alte cartiere. Nimeni nu a venit sa-mi fure marul sau Eugenia pe care o mâncam in pauza mare.

-- La scoala erai timid sau nazdravan ?

--Destul de timid când aveam de-a face cu fetele, tupeist în relatia cu baietii, dar una peste alta sa stii ca eram plin de energie.

-- I-auzi, erai timid cu fetele în conditiile în care în vremea când luptai, numarul femeilor care veneau la gala îl depasea pe cel al barbatilor si umbla vorba ca veneau special pentru tine.

--...Nu stiu daca este adevarat, dar nu-ti ascund ca-mi place sa cred ca ai dreptate...Cred ca faptul ca unii barbati sunt mai timizi în relatia cu femeile face ca în momentul când reusesc sa faca o cucerire, îi dau o importanta deosebita si traiesc mai intens acel sentiment, care pâna la urma e cât se poate de frumos. Daca esti mai timid uneori nu înseamna neaparat ca dai dovada de slabiciune ci ca atunci când reusesti poti sa traiesti mai intens ceea ce ti se întampla.

-- Cum ai nimerit prima oara într-o sala de sport ?

--Asa, la un nivel mai ridicat, am intrat într-o sala la 16 ani. M-am dus la box si dupa antrenament antrenorul a cerut niste date despre mine. Eu bucuros ca ma baga-n seama i-am spus repede ca am 16 ani, la care el a strâmbat din nas si mi-a zis ca sunt prea batrân pentru sportul asta si sa nu mai vin pe la sala. Daca m-ar fi batut m-ar fi durut mult mai putin. Asta era mentalitatea lui....pentru el, sa începi un sport la 16 ani era mult prea târziu. M-am dus acasa, am umplut un sac cu nisip, am transformat manusile de schi în manusi de box, am cules un disc de fier de pe undeva, pentru forta, si am început sa ma antrenez singur acasa.

-- In Italia cum ai ajuns ?

--Pai, am terminat scoala profesionala si am vrut sa ma angajez la o firma din industria lemului. M-am dus acolo, nu m-au bagat în seama, au zis ca n-au nevoie de personal, însa peste doua zile aveam sa aflu ca un prieten de-al meu se angajase pentru ca se prezentase acolo cu o sacosa mai plina.

-- Inseamna ca sacosa ta a fost goala sau a lipsit cu desavârsire...

--Sacosa mea a fost acasa ca n-aveam ce pune-n ea. Eu m-am dus cu mainile-n buzunar, ca daca as fi avut nu m-as mai fi dus la ei sa ma angajez. Asta a fost impulsul. Prietenul meu si acum lucreaza acolo.Am luat apoi drumul Italiei dupa ce am auzit tot felul de povesti care spuneau ca acolo muncesti 2 zile si traiesti o saptamâna cu banii câstigati. Iti dai seama ca pentru mine, la vârsta aia, era ceva....Imi ziceam ca muncesc 2-3 zile pe saptamâna si dupa aia o sa pot sa ma antrenez ca o sa am bani. La 18 ani crezi ca tot ce zboara se manânca. Pe vremea aia insa, nici nu-mi imaginam cum aratau casele prin Occident, pentru ca nu avusesem acces la informatie. Asta se-ntâmpla în 1995, iar anul urmator, pe 11 septembrie, am plecat în Italia. Am stat acolo 8 ani, zi de zi, dupa care înca 2 ani mi-am împartit timpul între Italia si România. Am stat acolo suficient de mult ca sa le înteleg mentalitatea, felul de a fi, si am câstigat pe plan national tot ce se putea câstiga în sportul de contact. Initial am locuit la Roma. Pe la începuturi îmi trebuia doar un loc unde sa dorm si sa fac un dus ca sa ma pot duce la sala, asta era obiectivul meu si de aceea am stat si cu alti 7 într-un apartament. Era ceva de genul ca cine se trezea primul se îmbraca cel mai bine si prindea loc la baie. Au fost perioade un pic mai dificile, însa eram tânar...Azi nu stiu daca as putea sa sfatuiesc pe cineva sa faca ceea ce am facut eu.

-- Cine din România te-a descoperit acolo ?

--Nu pot sa spun ca m-a descoperit cineva...Prima data am fost contactat de cei care se întâlnesc pe forumul www.fight.ro, un spatiu virtual, unde schimba impresii sportivii si pasionatii de sporturi de contact. Câtiva dintre cei de pe forum aflasera despre mine de pe internet, m-au contactat, si asa au aparut primele informatii în România în legatura cu persoana mea.

-- Cum de n-ai luptat pentru Italia ?

--Ei, italienii au vrut sa ma naturalizeze ca sa boxez pentru ei în calificarile pentru Jocurile Olimpice din 2000 si 2004, dar am refuzat. Am ales sa nu o fac pentru ca asa am simtit eu. Eu mi-am urmat întotdeauna instinctul si în tot acest timp instinctul nu m-a înselat.

-- Si asa ai ajuns sa lupti si în România.

--Da, am urmarit primele gale Local Kombat pe internet, iar ulterior m-a contactat promotorul Irimia. A urmat o negociere intensa, caci mie îmi place mult sa negociez, iar lui Edi Irimia sa tina tare de bani, si asa am pus bazele unui prim meci.

-- Merita sa încasezi pumni si picioare pentru un pumn de bani ?

-Uite, vezi....nu e vorba de asta. Daca m-as gândi la asa ceva n-as avea forta necesara sa ma duc sa ma antrenez si sa fac aceasta revenire pe care o pregatesc acum. Din pacate, dupa 12 ani de sport nu pot spune ca ceea ce am sau ceea ce am reusit pe linie strict sportiva mi-ar da posibilitatea sa traiesc si sa am grija de familie tot restul vietii. Din acest sport insa, decurg alte afaceri si alte lucruri care îmi permit sa spun ca sunt un om realizat si ca familiei mele nu-i lipseste nimic.

-- Care a fost cel mai greu meci al tau ?

--Nici unul n-a fost usor, caci vorbim despre un sport în care te afli fata în fata cu adversarul si orice se poate întâmpla. Îmi aduc aminte de meciul cu Sergei Gur pe care l-am terminat cu mâna rupta, de cel cu Alexander Ustinov unde dupa 3 reprize eram sigur ca voi fi declarat învingator si m-am trezit cu o repriza de departajare în situatia în care eram mort, eram epuizat de energie. Plus ca înainte de meci cu 2 zile avusesem o problema cu nervul sciatic de nici nu puteam sa stau drept pe scaun. Medicul mi-a zis înainte de meci ca nu ma pot lupta, dar daca renuntam nu m-ar fi crezut nimeni ca am avut cu adevarat probleme si ar fi spus ca mi-a fost frica ! Pâna la urma însa a iesit bine.

-- Niciodata n-ai vrut sa lupti împotriva unui româ,n desi provocari ai primit destule de-a lungul vremii. De ce ?

--Provocari am avut, dar eu când am ales sa lupt în România am crezut ca aici voi beneficia....nu de un sprijin..dar poate ca ma asteptam sa se lege o prietenie între mine si cei implicati în fenomen si sa facem si noi ca prin Olanda unde sportivii fac antrenamente împreuna...Am crezut ca acest lucru e posibil si în România, însa când am aparut am fost primit cu multa raceala si am început sa încasez cutite pe la spate, cutite pe care românul e meserias în a le arunca. Cred ca noi românii avem probleme mari de tot cu invidia. Am mai spus-o, nu m-am întors în România sa iau locul cuiva. Fac ce fac în stilul meu. La fel si Ghita, la fel si Morosanu. Am ales sa nu ma lupt cu românii pentru ca noi, raportându-ne la circuitul K-1 eram mult în urma si aveam destui adversari cu care sa ne luptam, nu trebuia sa ne uitam în propria noastra curte si sa ne ciomagim între noi. N-am avut niciodata acest orgoliu de a ma lupta ca sa dovedesc ca-s mai bun ca Ghita, Sora sau Zmarandescu. De aceea, eu nici nu mi-am inventat titluri, lupte, ca sa ma umplu de centuri. Eu nu cred ca te poti numi mare campion daca nu te-ai batut macar o data cu un Bonjasky, Schilt, Le Banner, samd.

-- Aparitiile în galele Local Kombat au fost primul pas spre celebritate.

--Într-adevar, asta a fost partea buna a lucrurilor. Din sport nu castigi cine stie ce bani, sau daca o faci, de cele mai multe ori se duc repede si te trezesti ca ajungi la o varsta la care n-ai un ban în buzunar si nu stii încotro s-o apuci sau pe unde sa scoti camasa. Luptând în galele astea am intrat în vizorul televiziunilor. ProTv-ul m-a lansat, fiind televiziunea care transmite Local Kombat, si uite asa, încet, încet, am devenit cunoscut. Am început sa particip la emisiuni de televiziune, publicului i-a placut persoana mea fara sa încerc sa impresionez cumva, sponsorii s-au lipit de mine si uite asa au venit mai multe contracte interesante pe care le-am onorat si continui sa le onorez. Am lucrat pâna acum în diverse proiecte cu ProTv, Prima Tv, Antena 1 si TVR.

-- Si tot ce agonisesti, cu familia cheltuiesti !

--Asa-i, ca pentru familie ma zbat. Familia e cel mai important lucru din viata mea, e universul meu. Copiii si sotia îmi ofera un echilibru si un suport extraordinar....am senzatia ca pot sa fac orice avându-i pe ei alaturi. -- Vorbeste-mi despre perlele coroanei !

-Pai mai întâi sotia mea Maria, apoi cei doi copii ai nostri, Nicholas - 2 ani si Nicole Maria - 1 an, si nu în ultimul rând Lisa - 10 ani, fetita mea dintr-o relatie anterioara.

-- Cum ti-ai cunoscut sotia ?

--Hahahaha.....Vorbeam ceva mai devreme despre intuitia mea care nu ma înseala niciodata. Ei bine, uite....m-am întors în tara, am început sa lupt, am devenit cunoscut, m-am casatorit si am niste copii minunati. Toate astea nu s-ar fi întâmplat daca nu mi-as fi ascultat instinctul care m-a trimis înapoi în tara, caci pâna si pe nevasta-mea am cunoscut-o înaintea unei gale Local Kombat care s-a tinut la Iasi ! Eram în vestiar înaintea unui meci cu un polonez urias si eram total aerian caci de abia o cunoscusem pe Maria si eram îndragostit lulea. Antrenorul meu era disperat si îmi spunea întruna:"Mai Ionut, vezi ca ala are 120 de kg. Concentreaza-te ca altfel te face bucati". "N-are cum, ca sunt prea îndragostit", i-am raspuns de l-am lasat perplex. Si am avut dreptate, în seara aia am câstigat iar peste trei zile am cerut-o de sotie pe Maria si i-am zis ca vreau sa ne casatorim de ziua mea, pe 26 august. Pentru ca aici mi-am cunoscut nevasta, Iasiul are un loc special în inima mea. Aici ma simt extraordinar, drept pentru care construim aici o casa si o sa dam drumul si la o afacere de familie, o sala de sport si recuperare.

Comentarii (0)

Adauga comentariu:

Nume:
Email:		(nu apare in pagina )
Comentariu:
		Caractere disponibile
	Cod antispam - introduceti in cimpul de mai sus cele 3 caractere de culoare neagra