Wines - Recomandarea Paharnicului • 2012 An Olimpic - La un taifas cu olimpicii Arte - Diana Condurache Universitaria - TrainsFormation • Business - Naive • Familie si sanatate - La un taifas cu sufletul • Psihologie - Karyn Taulescu • Diaspora Dezvoltare personala - Nora Prutianu • Ambient - Nicolae Palaghiu • Beauty Astrologie

astrologie reiki adrian chelariu
Interviurile Glare

De la plugarie la profesorat de universitate
GRIGORE T. POPA, istoria unui savant

Luna mai marcheaza un moment foarte important – implinirea a 125 de ani de la nasterea savantului Grigore T. Popa, patronul spiritual al Universitatii de Medicina si Farmacie din Iasi. Am stat de vorba cu dr Richard Constantinescu, cadru didactic la UMF Iasi, disciplina Istoria Medicinei, initiator si coordonator al seriei de autor „Grigore T. Popa”. Recent a publicat cel de-al doilea volum al seriei – „Pericolul neispravitilor”, la Editura „Gr. T. Popa” a UMF Iasi. .

- De unde incepe povestea lui Grigore T. Popa? Cum era familia lui?

- Richard Constantinescu: Din ograda familiei Popa din satul Suranesti (astazi Emil Racovita), judetul Vaslui. La o zi dupa sarbatoarea de Armindeni a anului 1892, se nastea Grigore. La ora opt seara, in casa lui Theodor, de 26 ani, functionar, si a Mariei, de 24 ani, casnica. Parintii au ales pentru fiul lor un nume cu rezonanta patristica, graitoare, Grigore insemnand in limba greaca „veghetorul, cel treaz”.
Maria era o femeie frumoasa, zvelta si hotarata, dupa cum ne putem imagina privind singura fotografie existenta, in care este alaturi de sotul sau, facuta poate nu cu mult timp inainte de a parasi aceasta lume. Grigore a ramas orfan de mic. Tatal sau s-a recasatorit, la putin timp, cu Eufrosina Condurache, care a adus pe lume mai multi copii.

- Cum era copilul Grigore Popa?

R.C.: Grigore Popa a urmat clasele primare la scoala din sat. Faptul ca tot timpul citea a ajuns s-o deranjeze pe mama sa vitrega. Matur fiind scria, intr-un text literar, dar cu puternica incarcatura autobiografica, ca Eufrosina, cea care-i luase locul mamei sale, se plangea adesea:
Aista are sa moara cetind. Iote la el, parca-i farmacat. Doamne Maica Domnului. Imi mananc zilele cu tigoarea asta di baiet. Di nimica nu-i bun; cand il cauti, el tot cu tarfaloagele lui, parca-i tot la strana; am sa-i spun lui tat’sau sa-l faca dascal la biserica.
A suportat multe nedreptati, care au sapat adanc in sufletul sau. Marcat de aceasta conditie speciala in care se afla, dublata ulterior de lipsurile materiale, adaugate odata cu aparitia noilor sai frati, Grigore prin tot ce a facut in anii ce au urmat nu a fost decat sa supracompenseze inferioritatea sociala pe care o resimtea. Ajuns profesor universitar la Facultatea de Medicina din Bucuresti, in 1942, le spunea studentilor:
Nu m-a stingherit niciodata faptul ca m-am nascut intr-un mic sat din Moldova ca fiu al unor foarte mici razesi. In copilaria mea am trait viata de taran, fara alta perspectiva momentana decat aceea a unuia menit sa devina plugar in satul sau.
Maria, inainte de moarte lasase o scrisoare ce urma sa fie deschisa mai tarziu. Dorea ca baiatul ei sa mearga la invatatura in capitala Moldovei. Si pentru ca nu i se putea indeplini acest vis decat cu anumite jertfe, ii cerea barbatului ei sacrificarea pamantului stramosesc pentru luminarea mintii fiului lor.

- De la Suranesti la Iasi. Care a fost acest parcurs?

- R.C.: Grigore trecea intr-o noua perioada a existentei sale. Era o schimbare majora pe care o traia. Locul in care avea sa ajunga era unul strain pentru el din toate punctele de vedere. Din Suranestii Vasluiului se trezea, in 1903, intaia oara in Iasi. Elevul Popa s-a prezentat la cea mai faimoasa scoala superioara a vremii: Liceul National, fosta Academie Mihaileana. Cand a intrat in sala de examen a liceului, isi amintea mai tarziu, „i s-a facut pustiu la lingurica” si simtea cum ii tremura gleznele. Cand s-a asezat in banca i-a fost teama sa-si puna haina taraneasca alaturi si i-a dat drumul pe podea. A fost admis la liceu si, dupa ce a aflat vestea cea mare, mergea pe strada de parea „ca a luat o cuminecatura si-l duc ingerii de subsuori” si, vreme de cateva saptamani, s-a dus la scoala pe tamponul tramvaiului. In clasa a patra de liceu, ramas fara ajutor de acasa, incepu sa dea lectii particulare unor elevi, spre a se putea intretine. Dormea si manca pe unde putea si isi schimba adesea domiciliul. Colegii il ironizau cand ii vedeau iarna mainile degerate, pentru ca nu avea manusi, si se amuzau de peticile hainelor lui. Dar el s-a concentrat predominant asupra atitudinii fata de ce i se intampla si nu atat asupra ce i se intampla. Si-a educat comportamentele care sa-i permita sa existe si sa faca fata mediului in care intrase.

- Cum s-a decis pentru Medicina?

R.C.: Tatal sau, care din motive financiare n-a putut sa urmeze seminarul teologic, isi dorea ca macar fiul sa ajunga preot. Grigore avea alte visuri: sa fie militar. Se surprindea adesea privind in urma unui ofiter, admirandu-i tinuta si uniforma. Insa, a luat hotararea sa devina student la Facultatea de Stiinte din Iasi. Intervenea insa un obstacol: taxa anuala! Parintii aveau datorii si cu greu isi intretineau copiii, incat dorinta sa de a deveni student era aproape o utopie. In consecinta, s-a adresat decanatului Facultatii de Stiinte si a solicitat o bursa, din cele oferite studentilor saraci. A primit bursa de 100 de lei. I se mai dadea dreptul de a servi masa gratuit la cantina universitatii.
Vazandu-i ravna cu care lucra, profesorul Paul Bujor, de la Facultatea de Stiinte, l-a indemnat pe studentul Popa sau sa se inscrie la Facultatea de Medicina. Exista la acea facultate o bursa libera si credea ca in viitor profesiunea medicala i-ar fi asigurat un trai decent. A respectat sfatul profesorului Bujor si s-a inscris la Facultatea de Medicina din Iasi. A urmat, in primul an, ambele facultati. Pendula intre doua realitati extrem de diferite. Grigore T. Popa scria in anul 1942, amintindu-si de studentie:
La medicina studiam rezidiul vietii, pe cand la stiintele naturale studiam chiar viata insasi.
Dupa un an a continuat numai studiile medicale. In semestrul al doilea a simtit ca lucrurile prind alt contur. Era luna mai a anului 1913. Atunci s-a intalnit cu profesorul Francisc Rainer (1874-1944). A fost printre cei care au reformat spiritul medical iesean. Devenise un model pentru multi dintre universitarii timpului. Prin autoritatea, prin rigurozitatea, dar mai ales prin suprafata sa intelectuala. Studentul Grigore Popa era fascinat cand il auzea vorbind despre Platon, Beethoven, dar mai ales despre Goethe. Rainer l-a indragit si apreciat din primul moment pe tanarul Popa. La 1 decembrie 1914, profesorul Rainer l-a numit pe Grigore Popa in postul de custode-preparator suplinitor la Muzeul Institutului de Anatomie din Iasi. A devenit colaborator apropiat al magistrului. In biroul lui Rainer, de la Institutul de Anatomie din Iasi, a cunoscut multi intelectuali marcanti ai Iasului.
In anul 1920 Grigore T. Popa finalizeaza studiile Facultatii de Medicina din Iasi, impreuna cu cei 18 colegi ai sai. Profesorul Rainer se muta la Facultatea de Medicina din Bucuresti. Popa l-a urmat in capitala, ca asistent universitar la Catedra de Anatomie si Embriologie.

- Bursier Rockfeller. E singurul din judet? Cum se obtinea o astfel de bursa?

R.C.: Activitatii sale didactice i s-au adaugat stagiile de perfectionare pe care le-a urmat in calitate de bursier al Fundatiei Rockefeller, la recomandarea unor profesori romani, in Statele Unite ale Americii (1925-1926) si in Marea Britanie (1927-1928). Am publicat, in anul 2014, volumul Grigore T. Popa – Jurnalul unui savant roman in America, unde este descrisa amplu perioada sa americana. Prin staruinta profesorului Grigore T. Popa, in perioada cat a fost profesor de anatomie la Iasi (1930-1942), Institutul Rockefeller a colaborat la inzestrarea Institutului de Anatomie, pe care savantul roman il conducea.
Nascuti in acelasi an – 1892, si in acelasi judet – Vaslui, medici si profesori universitari ai Facultatii de Medicina din Iasi: Grigore T. Popa (1892, Suranesti - 1948), Gheorghe Tudoranu (1892, Fruntiseni - 1963) si Leon Ballif (1892, Tibanesti - 1967), au fost bursieri al Fundatiei Rockefeller.

- Ce contributii a avut la dezvoltarea stiintei? Dar ca si ctitor de scoala medicala?

R.C.: La 25 mai 1936, profesorul Gheorghe Titeica prezenta Academiei Romane un raport in care se analiza activitatea sa stiintifica a lui Grigore T. Popa. Matematicianul roman aprecia ca prof. Popa cerceta, inainte de toate, fiinta vie, si facea o ampla prezentare a contributiilor sale la dezvoltarea stiintei – prin cercetarile asupra invelisului fibros al creierului (dura-mater) si al inimii (pericard), prin lucrarile asupra hipotalamusului, hipofizei si a legaturilor vasculare dintre ele (descoperirea si descrierea „sistemului port hipotalamo-hipofizar”, impreuna cu cercetatoarea australiana Una Lucy Fielding, in 1930) si alte numeroase studii, citate in importante tratate medicale din intreaga lume. Academicienii au votat in unanimitate – 22 voturi – pentru ca profesorul Grigore T. Popa să devina Membru corespondent al Academiei Romane – Secţiunea ştiinţifică. Proclamaţia a fost citită de Grigore Antipa. Cei prezenţi au primit cu aplauze numirea profesorul ieşean in forul cel mai reprezentativ al ştiinţei şi culturii romane.
Ca mulţi dintre adevăraţii profesori, dar avand şi exemplul celor care l-au format, Grigore T. Popa nu şi-a folosit autoritatea şi faima pentru a-i copleşi pe studenţii şi colaboratorii săi. A intuit valorea lor si i-a indrumat, sprijinit si recomandat. Exemplul cel mai clar este cel al lui George Emil Palade (1912-2008), primul roman laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie și Medicină (1974). De numele profesorului Popa se leaga edificarea unei „Scoli” de cercetatori, dar si consolidarea a numeroase edificii, de „scoala” medicala universitara.

- Cum s-a ajuns ca universitatea din Iasi sa-i poarte numele?
R.C.: Poate ca unul din momentele cele mai importante din istoria Universitatii de Medicina si Farmacie din Iasi a fost atunci cand aceasta institutie de invatamant superior medical a primit numele de „Grigore T. Popa”. Carturarul si omul de o moralitate exemplara, Grigore T. Popa, a fost onorat postum, in momentul cand, un mic grup de profesori ai Facultatii de Medicina din Iasi, au propus si au sustinut zdravan ideea ca acesta sa devina patron spiritual al universitatii.

Ce prietenii cu nume cunoscute a legat de-a lungul vietii? Care au fost marile sale pasiuni? Ce a iubit cel mai mult?

R.C.: Sa-mi permiteti sa va raspund altfel. Ce ne-prieteni a avut. Ce reactii credeti ca producea un om care scria astfel de randuri:
In tara, la noi se cunosc putini oameni care sa fi ajuns potrivit meritelor personale. Totdeauna e alaturi o protectie de familie, ori de partid politic. Sau intervin manevrari iscusite care sa insele spe­rantele celor care sprijina; ori e chiar interesul me­diocritatii care-si impune reprezentantii. Un om cu adevarat superior – simtit ca atare de cei dimprejur – va fi sistematic zdrobit, daca nu are prudenta, sa cedeze macar la o slabiciune omeneasca pe teme­iul careia – si numai al ei – se poate intelege cu ceilalti.
Deranja prin verticalitatea sa. Prin moralitatea si competenta sa. Pot da nume de medici, universitari, ierarhi, literati sau muzicieni cu care se afla in relatii de prietenie. Insa, consider ca prietenii sai, si cei care l-au iubit cel mai mult, erau studentii. Si cititorii sai. Dar si taranii, in mijlocul carora se afla adesea, in calitate de conferentiar sau de om implicat in problemele concrete ale celor din randul carora a plecat. Si pe care nu i-a uitat niciodata.
Muzica l-a pasionat. Canta la vioara. Voi publica in curand un volum in care cititorii il vor descoperi pe Grigore T. Popa in latura sa de creator de emotie prin muzica. Devora cartile. Ii placeau mult filmele si mergea frecvent cu sotia, sau, cu fiica lor cea mai mica, Marilena, foarte des la cinematograf.
Si-a iubit tara si nu a parasit-o cand putea sa o faca. A facut cu implicare totala cercetare si a iubit profesia de dascal. Si-a iubit enorm cei patru copii – Grigore, Florica, Tudorel si Marilena. Iar pe Florica, sotia sa, a iubit-o si a respectat-o si a considerat ca   
Pentru mine acea rezerva mereu stralucitoare a fost viata de familie, in care o sotie perfect intelegatoare si colaboratoare de intelect mi-a dat sentimentul unei persistente armonii.

 

Grigore T. Popa (1892, Suranesti, jud. Vaslui – 1948, Bucuresti), medic, anatomist, a descoperit si descris, impreuna cu cercetatoarea australiana Una Lucy Fielding, in 1930, sistemul port hipotalamo-hipofizar. Profesor de anatomie si decan al Facultatilor de Medicina din Iasi si Bucuresti; prorector al Universitatii Mihailene, prim-epitrop al Epitropiei Spitalului „Sf. Spiridon” Iasi; presedinte al Societatii de Medici si Naturalisti din Iasi. Antreprenor social, orator. Publicist, eseist, prozator, traducator; director al revistei Insemnari iesene. Membru corespondent al Academiei Romane, membru titular al Academiei de Medicina. Savant marturisitor.

Richard Constantinescu (n. 1974), medic, autor, iatroistoriograf, cadru didactic la Universitatea de Medicina si Farmacie „Grigore T. Popa” din Iasi – disciplina Istoria Medicinei; doctor in Istoria Medicinei cu teza „Grigore T. Popa – medic scriitor si publicist”; coordonator al „Fototecii medicinei romanesti”; trainer autorizat Comunicare in sanatate; editor si redactor de carte, coordonator de colectii, publicist, realizator de emisiuni radio-tv, speaker.
Initiator si coordonator al seriei de autor „Grigore T. Popa”. Recent a publicat cel de-al doilea volum al seriei – „Pericolul neispravitilor”, la Editura „Gr. T. Popa” a UMF Iasi (576 p.).


Comentarii (0)

Adauga comentariu:

Nume:

Email:

(nu apare in pagina )

Comentariu:

 

Caractere disponibile

 

Cod antispam - introduceti in cimpul de mai sus cele 3 caractere de culoare neagra


sanando pechora tulip internet broadcast studio astrolog carolina mancos ilikeiasi