Povestea presedintelui Star Of Hope Romania a inceput la doar un an dupa evenimentele din 1990, care au schimbat cursul istoriei. Folosind filonul imens de compasiune pe care il avea in suflet, Aurora Vatamaniuc a reusit sa cladeasca o fundatie solida, unde timp de un sfert de veac au primit sprijin peste 70.000 de copii.
— Cum a inceput activitatea in domeniul ONG?
— Totul a inceput in anul 1991. Eram studenta la Iasi, la ISE, in anul al III-lea. Imi cautam un loc de munca pentru a ma intretine singura.
— Si ce ati facut?
— M-am intalnit cu organizatia Star of Hope.In primii ani de studentie, aveam grupul nostru de tineri, studenti crestini, cu care mergeam si faceam fapte bune pentru batrani. Cand a aparut Star Of Hope in viata mea a fost o continuare fireasca a ceea ce facusem si traisem deja. O persoana apropiata mie de la biserica din Botosani pe care o frecventam mi-a facut cunostinta cu reprezentantul Star Hope Suedia, Maine Viklund Olofsson, care cauta un translator pentru voluntarii din Suedia ce venisera sa ajute la ingrijirea si recuperarea copiilor abandonati in orfelinate.
— Ei cum aflasera de Romania?
— Primele ajutoare trimise la Timisoara in zilele Revolutiei au fost de la organizatia suedeza Star Of Hope International. Reprezentantii organizatiei au urmarit mass media si si-au dorit sa viziteze orfelinatele din Romania. Au decis sa inceapa un program amplu de imbunatatire a conditiilor de trai pentru copiii din orfelinate din nord pana in sudul tarii. Au ajuns in 21 orfelinate, incepand din Constanta pana in nordul tarii la Dorohoi, Botosani. Au facut acte de caritate in judetele Iasi, Vaslui, Galati, Bacau, Constanta, Bucuresti, Brasov, Hunedoara. Au fost adusi specialisti din Suedia care au instruit si angajat personal roman — infirmiere,educatori — pentru continuarea activitatilor de terapie cu copiii. Au fost angajati 25 romani care au fost platiti direct de organizatie.
— Cum ati continuat?
— Din 1991 si pana in 1994 am lucrat ca si translator pentru delegatiile de suedezi, dar si ca sora de caritate pentru a-i ingriji pe copiii abandonati in orfelinate. Dupa absolvirea facultatii mi s-a propus sa infiintez un birou Star of Hope Romania care sa tina legatura cu cel din Suedia. Am deschis un birou la mine acasa, in apartament, care a fost multi ani sediul fundatiei.
In anul 1997, conform legisltatiei in vigoare, organizatia suedeza nu mai putea activa in Romania daca nu avea o organizatie locala romaneasca. Asa am decis ca eu impreuna cu doi suedezi, dl presedinte Lennart Eriksson si Maine Viklund Olofsson, mentorul meu, alaturi de Elena Stefanescu si Dumitru Covrig, sa infiintam Fundatia Star of Hope Romania. Am fost numita presedinte si, incepand cu anul 1999, am ocupat functia de manager pana in prezent. Fundatia a continuat sa ajute copiii abandonati pana in anul 2002, cand am schimbat directia de actiune spre cei care aveau dizabilitati si proveneau din familii foarte sarace. Erau copii de care nu stia nimeni ca aveau autism, sindrom Down, paralizie cerebrala sau alte dizabilitati.
Strategia pe care ne-am bazat a fost aceea de prevenire a insitutionalizarii. Fundatia Star Of Hope Romania a adus in tara conceptul de Strategie Bazata pe Comunitate (RBC) pe care am implementat-o. Parintele acestei strategii a fost domnul Einar Helander. Asa am ainceput primele cursuri de instruire cu parintii care aveau copii cu sindrom Down, autism, paralizie, copii care, desi erau in familii, erau izolati, marginalizati si nu aveau acces la terapie sau la scoala. I-am ajutat pe parinti sa infiinteze asociatii, i-am imputernicit si i-am ajuat sa infiinteze Centre de Zi de Recuperare, unele le sustinem si astazi. In prezent sustinem sapte centre de zi pentru copii aflati in dificultate si cu dizabilitati la Dorohoi, Iasi, Botosani, Barlad, Husi, Valea Seaca.
— Aveti si multe asociatii ale parintilor.
— Da, Fundatia Strar of Hope Romania a infiintat 10 asociatii ale parintilor care au copii cu dizabilitati. Am infiintat si o Federatie a parintilor la nivel regional care insumeaza peste 2.000 de parinti ai copiilor cu dizabilitati si care va fi o voce la nivel national pentru respectarea drepurilor copiilor cu dizabilitati in Romania.
Fundatia se bucura de recunoastere atat la nivel local dar si central. Presedintele actual al organizatiei Star of hope International Suedia ,dl Lennart Eriksson, a primit ordinul Steaua Romaniei in grad de cavaler in anul 2012 pentru contributia deosebita adusa in domeniul protectiei copiilor cu dizabilitati.
— Ce inseamna pentru dvs. segmentul asistentei sociale?
— Este un domeniu care trebuie sustinut . Este o provocare si e nevoie de determinare pentru a interveni acolo unde sunt cerinte multe. Exista si un mare potential in acest domeniu care trebuie fructificat. Cel mai important este sa stii sa intervii la momentul potrivit.
— E multa munca…
— Este. Stiti vreun domeniu unde sa te bucuri de rezultate fara efort? In 2016 voi implini 25 ani de activitate in domeniul social. Tot ce am lucrat a fost cu bucurie, cu pasiune, cu dedicare. Rasplata a fost zambetul si multumirea venite din partea celor pe care i-am ajutat, oameni pe care poate ca nimeni nu i-ar fi ridicat de jos daca nu ne-am fi oprit privirea asupra lor.
— V-ati temut vreodata de esec? Ati avut ezitari?
— La terminarea facultatii mi s-a propus sa raman in cadrul organizatiei, sa fiu reprezentantul Star of Hope in Romania. M-am rugat Domnului sa stiu incotro sa merg. Am primit raspuns in felul in care eu puteam sa inteleg ca trebuia sa merg inainte pe acest drum. Am primit apoi toata sustinerea morala posibila pentru ca o tanara absolventa sa devina liderul organizatiei din Romania. A fost o mare incurajare. Am simtit ca sunt valoroasa si ca Dumnezeu vrea ca eu sa fiu acolo.
— Cum se imbina munca in viata dvs?
— Foarte frumos. Iubesc copiii foarte mult. Am si eu trei copii care au inteles misiunea noastra, iar sotul meu m-a sprijinit mereu in actiunile mele. Am crescut intr-o familie cu multi copii si in care am invatat dragostea de Dumnezeu si de aproape, am invatat ca e cel mai frumos lucru sa fii alturi de cei in nevoie. Am stiut ce inseamna sa lupti ca sa obtii cele necesare traiului zilnic si sa lupti pentru a reusi sa mergi mai departe la scoli inalte.
— Preocuparile pentru segmental social mai lasa loc si altor pasiuni?
— Da, este loc. In primul rand imi iubesc satul in care m-am nascut si iubesc Romania. O iubesc pe mama care a sadit in noi, copiii ei, cele mai frumoase si veritabile valori in ce priveste viata, familia,relatia cu oamenii. Iubesc muzica, gimnastica. Pe cand era un copil incercam sa o imit pe Nadia Comaneci, pe care o stimez si o admir foarte mult. Imi place sa relationez cu oamenii si imi place sa creez punti intre ei.
— Ma intreb cum ar suna planurile de viitor…
— Imi doresc sa continuam tot ceea ce am inceput alaturi de parintii copiilor in Romania, vrem sa schimbam mentalitati legate de dizabilitati. Vrem sa promovam acele valori care aduc unitatesi curaj in lupta, sa invingem impreuna disperarea si deznadejdea. Ne propunem sa ajungem, impreuna cu Federatia Parintilor, o voce puternica in Romania.
Doresc sa transmit si eu generatiei care urmeaza acele valori care m-au facut pe mine fericita si ii pot face si pe copiii mei. Imi doresc ca tinerii sa ramana in aceasta tara, sa viseze, sa-si propuna lucruri mari si sa aiba speranta ca prin credinta si dragoste vor reusi. Vreau sa ii ajutam pe acesti luptatori!
Cu membrii Fundatiei Star Of Hope va puteti intalni la concertul aniverstar din 3 decembrie, de la Hotelul International. Pe scena va urca trupa Proconsul, alaturi de care vor fi Irina Pacurariu si Iulian Canaf.
