Copiii nostri

Povestea Antoniei

 

Eu sunt Antonia Maria Ciocoiu, am 9 ani și sunt elevă în clasa a II-a la Școala Primară „Elite” Iași

Sunt o fetiță sociabilă, empatică, modestă și talentată.

 

Începând cu vârsta de doi ani am avut apariții pe scenă, în reviste, în emisiuni TV și radio, dar și în videoclipuri.

Îmi place să îmi petrec timpul cu familia și prietenii și iubesc să mă joc cu fratele meu Patric, în calitate de surioară mai mare.

Îmi este greu să fac alegeri pentru că îmi plac multe domenii, dar dacă e să spun ce-mi place acum aș aminti cinematografia, teatrul, jurnalismul, pictura, șahul. Și tenisul, mă relaxează să joc pe teren! Materiile mele preferate sunt limba engleză și matematica.

 

Părinții mei mă iubesc și spun despre mine că sunt încântați de pasiunea mea pentru citit și pentru că îmi place școala. „Îi plac surprizele, adoră să fie înconjurată de prieteni și să îi ajute pe cei cu o situație mai precară. La îndemnul celor din jur, intenționăm să deschidem o expoziție cu tablourile realizate de ea. Antonia a zis ca își dorește ca, în urma vernisajului, să își facă un dar de care să-și amintească peste timp, și să poată sprijini câțiva copii mai puțin norocoși. Ea a mai avut două astfel de proiecte, un atelier de mărțișoare și unul cu semne de carte pe care le-a confecționat și le-a vândut, iar din veniturile adunate a adus multe zâmbete și a putut ajuta câteva familii”, au spus Alina și Mihai Ciocoiu, părinții Antoniei.

Copila cu zâmbet cald a apărut și într-un videoclip de iarnă – „Colindați Colindători”, interpretat de Ana Maria Ababei, colind pe care familia îl ascultă cu mare bucurie în fiecare an. Îi place teatrul și a avut rolul principal în piesa „Pădurea Adormită”, s-a bucurat de aplauzele spectatorilor de la Teatrul „Luceafărul”, unde a jucat rolul cucoanei în „Povestea unui om leneș”. Momentan filmează în rolul personajului Mia, nume ales de ea, pentru un film ce va apărea anul acesta la cinema, așa că urmează ceva inedit! Pasiunea ei pentru limba engleză i-a fost răsplătită cu un certificat Cambridge, obținut cu punctaj maxim.