Home Lifestyle Casele din chirpici, povești despre pământ și tradiție

Casele din chirpici, povești despre pământ și tradiție

168
0

Undeva, în inima satului, unde vântul șoptește povești vechi și neatinse de timp, răsare o amintire vie a unei tradiții adesea uitată – casa de chirpici. Chirpiciul, un amestec de lut, paie și apă, este, în mod surprinzător, unul dintre cele mai durabile materiale de construcție, în ciuda imaginii sale vechi și demodate.

 

Atracția pentru casele de chirpici nu se datorează doar factorului nostalgic al unei epoci trecute. Într-o lume tot mai preocupată de aspecte ecologice, casele de chirpici se evidențiază ca o soluție accesibilă și durabilă. Acestea sunt construite cu respect față de mediul înconjurător, având un amprentă de carbon mult mai mică decât majoritatea materialelor de construcție moderne. În plus, oferă un adăpost răcoros și confortabil, o caracteristică la care multe locuințe moderne nu pot aspira.

Cu toate acestea, chirpiciul nu este doar o parte a trecutului. Reconceptualizat în arhitectura modernă, a început să fie folosit în casele cob – o tehnică de construcție care combină lutul, paiele și nisipul într-un amestec solid și robust. Casele case cob, deși inspirate de tradiție, se mândresc cu designuri contemporane, îmbinând frumos vechiul cu noul.

Odihna din cerdac

În ciuda aparenței lor rustice, casele din chirpici poartă în ele un simbol profund al identității rurale. Fiecare aduce cu ea o poveste, o conexiune cu pământul și cu comunitatea care a construit-o. În sate, aceste case sunt un simbol al conexiunii strânse între om și natură, o legătură care se pierde adesea în haosul urban. Prin reînvierea casei de chirpici, asistăm la o îmbrățișare a tradiției, dar și la o adaptare la modernism. Aceasta simbolizează o întoarcere la rădăcini, dar și o privire către viitor. Chirpiciul nu mai este doar o amintire a trecutului, ci și un simbol al unui viitor sustenabil, echitabil și în armonie cu natura. Acestea au fost și credințele de la a plecat Lavinia Cobrea, din Piatra Neamț, când a decis să renoveze casa bunicii și să o transforme într-o pensiune foarte frumoasă. „În urmă cu mai bine de 6 ani a început să se contureze, sub forma unui vis, proiectul nostru de familie care avea să devină căsuța Dimineți în Cerdac. Obișnuiam să mergem în fiecare lună la Piatra Neamț să petrecem câte un weekend cu bunica mea Valerica. Ea locuia singură în două case după ce restul familiei fie murise, fie se împrăștiase prin țară. Avea o vârstă înaintată, nu mai ieșea din casă, așa că îi dăruiam cât puteam și noi, timp petrecut împreună. Stăteam la povești cu ea, mâncam ceva bun și încet, încet am început să ne facem planuri despre cum ar fi dacă am construi ceva peste drum, la Bunica Sofica – locuința străbunicii care nu mai fusese locuită de zeci de ani și care era înconjurată de copaci bătrâni pe care îi iubesc de când mă știu. I-am spus și bunicii la ce ne gândeam, iar ea a fost de acord, ne-a făcut acte”, poveste;te Lavinia Cobrea despre proiectul ei de suflet. Ea a moșteni

grădina și căsuța de chirpici care aveau să devină Dimineți în Cerdac. „Străbunica Sofica le-a lăsat moștenire fiicei ei Valerica, iar bunica mi le-a transmis mie, uneia dintre cele două nepoate. Înlănțuirea tainică dintre femeile diferitelor generații din familia mea și acest loc se regăsește în detaliile cerdacului și în logo-ul nostru, ambele având ca element central fusul. Legătura dintre femeie și furca de tors este percepută natural în cultura românilor, torsul și țesutul fiind activități practicate în exclusivitate de către femei. Fusul, prin rotația sa neîntreruptă, mă duce cu gândul la firul generațiilor și la reîntoarcerea noastră, a moștenitorilor, să îngrijim cu dragoste acest loc”, continuă Lavinia Cobrea.

Amintiri din casa de vacanță

Astfal de case se găsesc în toate satele Moldovei și poartă cu ele povești de viață și dorul de cei care le-au creat. „Când eram copil, vara mergeam în vacanță la bunicii mei de la Gîlțești, un sat mic din județul Vaslui. Așezat discret pe dealuri ondulate și pline de zmeură, satul era o poveste în sine, scrisă de oamenii buni care locuiau în case de chirpici. Așa era pe atunci, doar biserica fusese construită din cărămidă, cu gândul că oamenii nu-și vor muta niciodată credința de la Dumnezeu, credință prinsă în rugăciunile cu care au așezat cărămizile una peste alta. Casa bunicii avea cerdac, la fel ca toate cele din sat, și un pod plin cu cărți unde mă ascundeam în după-amiezile fierbinți. Câte povește mi-am imaginat în acel pod, câte amintiri am adunat… Casa mi-a rămas în suflet și vreau să îmi construiesc una la fel. Tot din chirpici, va fi refugiul meu atunci când mă voi retrage din toate proiectele în care sunt implicat, am aflat de la Gabi Poinescu, un vasluian plecat demult peste hotare.

Casele de chirpici oferă mai mult decât un adăpost ieftin și ecologic. Ele reprezintă o întoarcere la rădăcinile noastre, un memento al tradiției și identității culturale pe care modernismul ar putea să-l piardă. Dar casele de chirpici nu sunt doar despre trecut, ci și despre viitor, iar în țările occidentale au câștigat popularitate datorită sustenabilității și eficienței  termice. Într-o eră în care tehnologia domină, ne amintesc că există opțiuni sustenabile și autentice pentru locuințe. În plus, aduc beneficii semnificative pentru mediul înconjurător, folosind materiale naturale și locale, reducând la minim transportu, și eliminând necesitatea utilizării energiei pentru răcire sau încălzire excesivă.

În concluzie, casele din chirpici reprezintă o soluție modernă pentru locuințele ecologice, care promovează tradiția și identitatea locală. Prin îmbinarea dintre elementele de modernism și tehnicile de construcție tradiționale, aceste case oferă o modalitate economică și responsabilă de a construi și de a trăi în armonie cu natura.