Publicul, revenit în sfârşit la un concert la Scala din Milano, le-a oferit o primire triumfală directorului muzical şi dirijorului Riccardo Chailly
Read More„Malmkrog”, cel mai recent film al regizorului Cristi Puiu, va avea premiera în cinematografele din România pe 6 noiembrie. Seria proiecţiilor se d
Read MoreAutoritățile Parcului Național Galapagos, Ecuador, au anunțat faptul că o echipă internațională de cercetători a descoperit 30 de specii la
Read MoreConsiderată cartea de vizită a oricărui popor, gastronomia are un rol foarte important, pentru că arată inclusiv gradul de dezvoltare, nu doar preferi
Read MoreLa sfârșitul anilor '60, gripa din Hong Kong a fost lăsată să își facă de cap până când a fost introdus un vaccin. Locul de obârșie al panemiei a f
Read MoreCanalul de televiziune american HBO, care a produs seriale de succes precum "Game of Thrones" şi "Chernobyl", se pregăteşte să filmeze un se
Read MoreActriţa Olivia de Havilland, cunoscută mai ales pentru rolul jucat în filmul ''Pe aripile vântului'', a încetat din viaţă la 26 iulie 2020, la Paris,
Read MoreÎn ultimele luni, consumul de divertisment online a crescut semnificativ în România, iar utilizatorii spun că au fost cu 33% mai activi pe rețelele so
Read MoreCompania ieseana s-a alaturat campaniei Bookster de a aduce magia unei biblioteci in scolile din Romania, alocand resursele necesare catre Scoala Gimn
Read MoreOpera de Stat din Viena îşi va moderniza academia de balet şi va adopta o abordare centrată pe copii ca reacţie la dezvăluirile despre metodele abuziv
Read More