Home Educatie Tinerii, vestitorii schimbărilor în comuna Vlădeni

Tinerii, vestitorii schimbărilor în comuna Vlădeni

346
0

 

Când și-a ales profesia, Gabriela Păcular a privit mai întâi în suflet, apoi în jur, către copii și abia după ce s-a încredințat că este alegerea corectă s-a înscris la Facultatea de Matematică. Tânăra de atunci nu știa cât de mult o vor ajuta rigoarea calculelor și precizia cifrelor, nu știa câte necunoscute va descifra alături de elevii alături de care a reușit, în timp, să construiască proiecte solide, care au adus multă bucurie.

Se recomandă simplu:  Sunt Păcular Gabriela, profesor de matematică la Liceul Tehnologic Vlădeni, cu experiență la catedră de 35 de ani, de nouă ani și director adjunct. Cu muncă și dăruire, cu pasiune, am obținut rezultate frumoase cu elevii  la concursuri școlare de specialitate, la examene naționale, dar și în proiecte educaționale naționale și internaționale. Bucuria muncii constă în faptul că elevii, actuali sau foști, se remarcă prin moralitate, corectitudine, empatie și au cariere de succes.  Mentor pentru mii de copii pe care i-a urmărit de la catedră, Gabriela Păcular vorbește și de modelele care au influențat-o în alegerea carierei și mărturisește că a avut șansa unui colectiv de cadre didactice deosebite atât din punct de vedere profesional, cât și uman. Plecând la drum cu un asfel de bagaj solid, succesul de mai târziu era cumva anticipat atât la catedră, cât și în comunitatea locală în a cărei viață s-a implicat foarte mult prin diferite proiecte. Alături de elevi a urmărit inclusiv activitatea administrației locale, prin proiectul „Agenda Comunității”, derulat de către Fundația Corona în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Rurală Ceplenița.

Tinerii, Agenți ai Schimbării

Potrivit Gabrielei Păcular, mentor în cadrul acestui proiect, Agenda Comunității încurajează tinerii să participe activ la viața localității lor, să aibă inițiative, să desfășoare activități care să producă schimbările pe care și le doresc, să devină exemple de implicare civică, adică Agenți ai Schimbării. Un alt aspect care m-a motivat să mă implic în acest proiect are la bază experiența mea dintr-o colaborare anterioară cu Fundația Corona, în proiectul Sănătatea mintală în licee, o oportunitate deosebită de a lucra cu profesioniști, cu persoane implicate și devotate, cu o echipă de excepție. Ca și cadru didactic trebuie să fii mereu conectat atât la viața școlii, cât și la cea a comunității, este convinsă Gabriela Păcular. Elevii au fost interesați încă de la primele discuții de acest demers, și-au manifestat dorința de a fi informați despre guvernarea locală, drepturile cetățenilor, au dorit să afle ce înseamnă ,,a fi activ” sau detalii despre ONG-uri. „M-a bucurat entuziasmul lor de a participa la activități care să producă schimbări pozitive în comunitate. Am simțit că își doresc să se implice în dezvoltarea localității, că știu să identifice nevoile Vlădeniului și că au soluții pentru rezolvarea lor”, a completat Gabriela Păcular.

inerii au recunoscut că prin acest proiect li s-a dat șansa de a participa la luarea deciziilor publice, au învățat cum să stabililească un dialog constructiv cu autoritățile publice locale. Astfel au identificat nevoile comunei în care trăiesc și au aflat cum se întocmește un plan de acțiune. Mai mult, au participat la două ședințe ale Consiliului Local Vlădeni și au întocmit Planul de monitorizare, actualmente fiind în etapa de monitorizare a activității adminitrației publice locale. „Tinerii au venit cu propuneri concrete care au dovedit că le plasă de Vlădeni. Colectarea selectivă a deșeurilor în vederea reducerii cheltuielilor de la bugetul local, spații în care să socializeze, mijloace de transport în comun din satele comunei către centrul Vlădeniului, locuri de joacă pentru copii, o sală de sport modernă și o rețea de canalizare în toată comuna sunt câteva sugestii foarte bune venite din partea lor, am aflat de la mentorul implicat. Mai mult, își doresc să se implice prin campanii de informare și sensibilizare a comunității, dar și accesând proiecte comunitare.

Dialog constructiv cu administrația locală

Inițiativele lor au fost bine primite de către reprezentanții administrației publice locale. Poate și pentru că au avut experiență și în alte proiecte de impact cu ONG-uri (World  Vision,  Fundația Serviciilor Sociale Bethany, Salvati Copiii, Fundația Corona), precum și cu tinerii din comunitate. „Au manifestat deschidere și receptivitate și de această dată. Vă dau un singur exemplu – după ce au studiat site-ul Primăriei Vlădeni, tinerii incluși în grupul țintă au sesizat că anumite informații nu au fost actualizate, aspect ce s-a remediat imediat. De asemenea, ei au participat, alături de reprezentanți ai APL, la campanii de informare a comunității privind colectarea selectivă, păstrarea curățeniei, au distribuit flyere, au lipit anunțuri, am mai afla de la Gabriela Păcular, care a adus în discuție inclusiv colaborarea foarte bună cu coordonatorul local al proiectului, Liliana Brânzanu: Suntem colege, locuim în Vlădeni de peste 30 de ani și…ne pasă! Am lucrat cu drag, în echipă. O echipă frumoasă, în care s-a lucrat cu rigoare matematică, s-ar putea spune, dar și cu drag pentru tineri și comunitatatea în care trăiesc. „Mereu m-au atras frumusețea muncii cu elevii și pasiunea pentru  matematică și cred că pot aduce o schimbare în viața  lor. Fiecare zi este o nouă lecție de viață. Principiul de bază în educația copilului meu, dar și în educația elevilor mei, constă în a comunica și a-mi îndrepta atenția asupra nevoilor acestora, a încheiat Gabriela Păcular încă o filă din albumul proiectelor cărora s-a dedicat, așa cum este și Agenda Comunității.

Durata de desfășurare a proiectului este de 24 de luni, iar valoarea se ridică la aproximativ 200.000 Euro, prin granturi norvegiene. În prima fază, cei implicați în proiect au făcut o cercetare în toate primăriile din cele 97 comune ale județului Iași pentru a afla în ce măsură autoritatea locală se simte datoare să răspundă întrebărilor cetățenilor.

Maura ANGHEL